17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri Indicele BET-FI a atins un nou minim al ultimilor doi ani

Indicele BET-FI a atins un nou minim al ultimilor doi ani

Evoluţia negativă a preţurilor la Bursa de Valori, unde vineri indicele BET-FI a atins un nou minim al ultimilor doi ani, de 34.983,24 puncte, cu 2,93% sub închiderea de joi, a dinamizat piaţa la termen de la Sibiu, singurul loc unde pot fi realizate tranzacţii de tip „short selling“ pe acţiuni. Cele mai tranzacţionate au fost derivatele pe SIF 5, cu 35.286 de contracte, la care s-au adăugat 1.280 de opţiuni Call şi Put, majoritatea pentru scadenţa din decembrie, titlurile SIF Oltenia fiind considerate de mulţi investitori drept o reflectare a indicelui BET.

Pentru septembrie, preţurile au scăzut de la un maxim de 2,283 lei, atins marţi la un minim de 1,98 lei, în şedinţa de vineri, preţul de cotare fiind stabilit la 2,0247 lei, mai jos cu 4,53 bani faţă de joi, tranzacţiile cu opţiuni Call indicând drept rezistenţe preţurile de 2,1, 2,3 , 2,5 şi 2,7 lei.

Pentru decembrie, SIF 5 a scăzut de la 2,79 – la începutul săptămânii, la 2,12 lei, la finele ei, când închiderea s-a realizat la 2,2299 lei, cumpărătorii de opţiuni Put şi Call văzând suporturile la 2,2 lei, 2,1 şi 1,885 lei, iar rezistenţele la 2,25 lei, 2,4 lei, 2,55 şi 3 lei. Pentru martie, preţurile au scăzut de la 2,939 la 2,2601 lei, cu închiderea vineri la 2,3333 lei, iar pentru iunie 2009, de la 2,705 la 2,4 lei, cu închiderea la 2,439 lei.

Pe SIF 2 au fost tranzacţionate 34.647 de contracte futures, preţurile pe septembrie coborând de la 1,934 lei, luni, la 1,57 lei, vineri, când închiderea s-a realizat la 1,6398 lei, cumpărătorii de Call mizând pe o revenire până la scadenţă peste nivelul de 1,95 lei. Pe decembrie, preţurile au scăzut de la 2,03 la 1,715 lei, piaţa închizându-se vineri la 1,764 lei; pe martie, de la 2.105 la 1,83 lei, cu cotarea la finele săptămânii la 1,895 lei, iar pe iunie, de la 2,2222 lei la 1,9192 lei, cu închiderea vineri la 1,895 lei.

Derivatele pe SIF 3 au coborât pentru septembrie de la 1,11 la 1 leu, cu închiderea vineri la 1,025 lei, iar pentru decembrie, de la 1,15 la 1,08 lei, preţul de cotare de la finele săptămânii fiind de 1,1099 lei. Preţurile futures ale derivatelor pe SNP au fluctuat pe septembrie între 0,4251 şi 0,4509 lei, vineri piaţa închizându-se la 0,442 lei. Pe decembrie, tranzacţiile au fost realizate la 0,47 – 0,485 lei, iar pe martie la 0,48 – 0,4922 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS