5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAjutorul de încălzire, sub semnul întrebării

Ajutorul de încălzire, sub semnul întrebării

Sute de craioveni, beneficiari ai ajutorului de încălzire, s-au plâns că nici până în ianuarie 2008 dispoziţiile primarului pentru acordarea acestor bani nu au fost emise.

Oamenii au încercat să afle de mai multe ori de la asociaţiile de proprietari şi de la primărie dacă în această situaţie mai primesc sau nu sumele promise de stat, însă nu au primit nici un răspuns.

Precizăm că, până în iarna 2006-2007, dispoziţia primarului era trimisă nominal fiecărui beneficiar, în acest fel fiecare fiind anunţat că a îndeplinit sau nu criteriile pentru a primi ajutorul. Acţiunea avea loc anual, în luna noiembrie. Anul acesta, craiovenii au aşteptat îndelung poştaşul să le aducă mult dorita decizie, însă nici urmă de ea.

Rodica Ţenea, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei, a declarat că dispoziţiile vor fi emise în luna februarie.

Motivul este simplu: legislaţia s-a schimbat. „Potrivit legii, avem voie să emitem o singură dispoziţie pentru toate cele cinci luni. Cum în noiembrie şi decembrie a fost stabilit un cuantum, care în ianuarie, februarie şi martie a crescut, ar fi trebuit să emitem două decizii şi am fi încălcat legea“, a menţionat Ţenea.

Şefa Direcţiei de Asistenţă Socială a precizat că în conturile Termoficării au fost deja virate sumele echivalente ajutorului acordat craiovenilor nevoiaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS