14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriConflict de munca la DAEWOO Craiova

Conflict de munca la DAEWOO Craiova

Circa 2.800 de salariati ai SC DAEWOO AUTOMOBILE SA Craiova au declansat ieri conflictul de munca, pe motiv ca patronatul refuza sa negocieze propunerile de imbunatatire a actualului contract colectiv. Disputa a inceput in urma cu trei saptamini, cind Sindicatul Liber RODAE a solicitat conducerii uzinei inceperea negocierilor in acest sens.


Lovindu-se de refuzul patronatului, salariatii au hotarit sa inregistreze conflictul la Directia Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (DMSSF) Dolj, insa cererea le-a fost respinsa din cauza ca procedurile legale nu ar fi fost indeplinite. Intre timp, situatia a fost sesizata si catre Ministerul Muncii si, in cele din urma, conflictul a fost inregistrat. Fata de contractul colectiv actual, sindicalistii cer prime de vacanta, triplarea salariilor compensatorii in caz de disponibilizari, precum si aplicarea de drept a prevederilor mai avantajoase angajatilor in conditiile in care apar noi legi in acest sens. Trebuie spus ca prin contractul inca in vigoare, in caz de disponibilizare, salariatii DAEWOO pot primi sase, noua, respectiv 12 salarii compensatorii, in functie de vechime. „Sintem hotariti sa apelam la toate mijloacele legale de lupta pina la obtinerea acestor drepturi“, a precizat viceliderul sindicatului, Cristi Draguceanu.


Directorul interimar al DMSSF Dolj, Doina Ţircovnicu, a declarat ca ministerul va trebui sa numeasca un reprezentant pentru concilierea dintre cele doua parti. Daca negocierile vor esua, ministerul va numi un nou reprezentant pentru medierea conflictului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS