10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajRețeaua de apă și canalizare în Carpen și Cleanov, pas către europenizare

Rețeaua de apă și canalizare în Carpen și Cleanov, pas către europenizare

Poza Carpen

Introducerea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Carpen și Cleanov este cea mai nouă investiție și o prioritate a Primăriei Carpen. Cu bani veniți din fonduri europene lucrările pentru introducerea rețelei de apă și canalizare au evoluat foarte mult în numai două luni. Din 27 octombrie, până în prezent s-a lucrat în ritm alert, s-a finalizat peste 75% din lucrare.

Proiectul ” SISTEM DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN COMUNA CARPEN, SATELE CARPEN SI CLEANOV, JUDETUL DOLJ – CONSTRUCTIE NOUA”” este co-finanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Mediu”, prin Autoritatea de management pentru POS Mediu: Ministerul Fondurilor Europenece contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității locale.

Acesta vizează îmbunătățirea calității și accesului la infrastructura de apă și apă uzată în comuna Carpen și în satul Cleanov. Autoritățile locale își doresc să crească gradul de acoperire cu servicii de alimentare cu apă si de colecatre a apelor uzate, în zona de proiect, pentru toți locuitorii, de la 0% la 100%, să îmbunătățească puritatea cursurilor de apă și să ușureze viața tuturor celor care trăiesc în aceste zone.

50 de locuitori au reușit să-și găsească un loc de muncă

Pe lângă introducerea rețelei de apă, un alt beneficiu pentru locuitorii din Carpen și Cleanov este că în perioada desfășurării lucrărilor, 50 dintre aceștia au reușit să-și găsească un loc de muncă la una din firmele constructoare din asocierea S.C. ERPIA S.A. – S.C. RECON S.A. – S.C. VICEXPERT S.R.L. – S.C. RESCOMT S.R.L. – S.C. AMPER S.R.L. – S.C. ORIZONTURI 2025 S.R.L.

Edilul comunei Carpen, Ștefan Vasilca este mulțumit că a reușit prin intermediul fondurilor europene să îmbunătățească viața locuitorilor din comuna pe care o are în grijă și să le ofere condiții optime de trai. „Cel mai important obiectiv este ca toată populația să fie deservită. Ne dorim ca toți locuitorii din cele două sate să aibă cămin de racord pentru apă și canalizare. Alte avantaje ale acestui proiect sunt ocuparea forței de muncă din zonă, pe parcursul executării lucrărilor, cu atât mai mult cu cât realizarea lucrărilor necesită multă muncă manuală”, a precizat primarul comunei Carpen.

În perioada celor două luni, în care s-a lucrat în ritm alert pentru intoducerea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, constructorul a suportat toate cheltuielile acestui proiect, banii fiind rambursați până la 31 decembrie 2015 de către UE.

Datorită implicării constructorilor și a temperaturilor prielnice rezultatele sunt în acest moment mulțumitoare. Mai exact, 75% din lucrări au fost realizate. Tot edilul comunei a mai precizat faptul că, până la implementarea acestui proiect, în Carpen nu era nici un metru liniar de alimentare cu apă și canalizare. „Este o realizare pentru comuna pe care o conduc, întrucât odată cu scăderea numărului de locuitori, cu care ne confruntăm, scădeau și șansele realizării unui astfel de proiect, care ușurează viața tuturor locuitorilor și îi ajută să beneficieze de condiții asemănătoare cu cele din mediul urban”, a mai precizat primarul Ștefan Vasilca.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt locuitorii din cele două sate: Carpen, 919 locuitori și Cleanov, 1183 locuitori. În total 2.102 persoane se vor bucura de infrastructurile de apă și apă uzată și nu vor mai fi nevoiți să care apă cu gălețile de la fânâni. Valoarea totală eligibila a proiectului este de 24.700.325,30 lei din care 23.839.731 lei reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul de Coeziune și bugetul de stat iar 240.715 lei reprezintă contribuţia beneficiarului din bugetul local.

Tot prin acest proiect s-au recuperat banii de la UE pentru studiile de fezabilitate la care primăria lucrează de trei ani. După încheierea proiectului, investiția va fi gestionată de S.C. Compania de Apă Oltenia S.A., în calitate de Operator Regional, în conformitate cu Contractul de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare. Comuna Carpen a aprobat prin HCL nr. 32/2015 delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, după finalizarea investiției.

În urma încheierii proiectului se va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din zonă, prin asigurarea furnizării de apă potabilă la cele mai înalte standarde de calitate și prin preluarea și prelucrarea apelor uzate menajere .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS