„O adevărată revoluție.” Așa descrie prof. Misty Jenkins, imunolog la Institutul de Cercetări Medicale Walter și Eliza Hall, terapia cu celule CAR T, un tratament oncologic în plină ascensiune, dar încă costisitor, care stimulează sistemul imunitar al organismului pentru a combate boala, scrie The Guardian, scrie hotnews.ro.
Acest tratament a ajuns în atenția publică după ce, la sfârșitul lunii, martie, actorul Sam Neill, unul dintre protagoniștii celebrelor filme „Jurassic Park”, a dezvăluit că s-a vindecat de cancer după o luptă de aproape cinci ani.
Sam Neill a spus că „era pe ducă”, dar, după ce urmat terapia cu celule CAR T în cadrul unui studiu clinic la Sydney, cancerul a intrat în remisie datprită „științei la cel mai înalt nivel.
„Abia am zgâriat suprafața a ceea ce este posibil”
Istoria terapiei cu celule CAR T (de la „receptor antigenic chimeric”) este una a descoperirilor mici acumulate de-a lungul deceniilor, care au dus la progrese majore în îngrijirea pacienților. Lansată în anii `90, terapia a cunoscut o creștere explozivă în ultimul deceniu. Patru terapii cu celule CAR T au fost aprobate de Administrația Produselor Terapeutice pentru utilizare în Australia începând din 2018. Toate sunt destinate cancerelor de sânge.
Succesul acestor terapii crește entuziasmul cercetătorilor și al clinicienilor că terapiile cu celule CAR T vor deveni în curând o armă majoră în lupta împotriva cancerului.
Acum este ajustată pentru a combate tumorile solide, cu semne timpurii promițătoare de succes temperate de dificultățile în adaptarea celulelor T pentru a-și găsi ținta. În viitor, s-ar putea chiar să devină un produs injectabil.

