Într-o declaraţie comună, mai multe ţări vest-europene şi Japonia au anunţat joi că sunt pregătite să participe la eforturile corespunzătoare pentru a asigura trecerea prin strâmtoarea Ormuz şi că vor lua măsuri pentru a stabiliza pieţele energetice, relatează Reuters şi AFP.
Declaraţia a fost semnată de Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Japonia.
„Condamnăm în termenii cei mai fermi atacurile recente ale Iranului asupra unor vase comerciale neînarmate în Golf, atacurile asupra infrastructurii civile, printre care instalaţii petroliere şi de gaz, şi închiderea de facto a strâmtorii Ormuz de către forţele iraniene.
Ne exprimăm îngrijorarea profundă legată de escaladarea conflictului. Cerem Iranului să pună capăt imediat ameninţărilor, plasării de mine, atacurilor cu drone şi rachete şi altor încercări de a bloca strâmtoarea pentru navigaţia comercială şi să respecte rezoluţia 2817 a Consiliului de Securitate al ONU. Libertatea navigaţiei este un principiu fundamental al dreptului internaţional, inclusiv al Convenţiei Naţiunilor Unite privind Dreptul Mării”, arată declaraţia.
Ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţionale
De asemenea, cele şase ţări semnatare subliniază că o astfel de interferenţă în navigaţia internaţională şi perturbarea lanţurilor globale de aprovizionare cu energie constituie o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţionale.
„În această privinţă, cerem un moratoriu cuprinzător imediat privind atacurile asupra infrastructurii civile, inclusiv instalaţiilor petroliere şi de gaz”, menţionează ţările semnatare.
Acestea afirmă că vor furniza ţărilor cele mai afectate sprijin, inclusiv prin intermediul ONU şi al instituţiilor financiare internaţionale.
„Securitatea maritimă şi libertatea navigaţiei sunt benefice tuturor ţărilor“
„Securitatea maritimă şi libertatea navigaţiei sunt benefice tuturor ţărilor. Le cerem tuturor statelor să respecte dreptul internaţional şi să sprijine principiile fundamentale ale securităţii şi prosperităţii internaţionale”, se mai arată în declaraţia citată.
Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că o să-i țină minte pe cei care refuză să contribuie la reluarea navigației pe această rută crucială.
Donald Trump a refuzat să numească țările puternic dependente de țițeiul din Orientul Mijlociu cu care administrația sa negociază, dar a invocat contribuția Statelor Unite la NATO: „Noi mereu am sprijinit NATO. Îi ajutăm în privința Ucrainei cât putem… Ar fi interesant de văzut ce țară va refuza să ne ajute pe noi într-o acțiune foarte mică, acțiune care înseamnă doar menținerea strâmtorii deschise”.
Citeşte şi: Iranul dorește să impună taxe și impozite navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz

