Parlamentul a transmis preşedintelui acest act normativ pentru promulgare pe 5 august.
“Legea supusă reexaminării urmărește un obiectiv legitim și de o importanță deosebită: consolidarea prevenirii și combaterii pestei porcine africane, protejarea exploatațiilor de creștere a porcinelor și limitarea consecințelor economice și sanitar-veterinare ale bolii. Realizarea acestui obiectiv reclamă însă un cadru normativ clar, coerent, aplicabil și pe deplin compatibil cu dreptul Uniunii Europene, adoptat cu respectarea procedurii constituționale și însoțit de garanții proporționale cu intensitatea ingerințelor instituite”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
În forma transmisă la promulgare, legea conține obligații al căror rezultat nu poate fi stabilit obiectiv, soluții sancționatorii disproporționate, delegări insuficient delimitate către o autoritate administrativă, contradicții între autoritățile competente, precum și deficiențe de fundamentare financiară și tehnică legislativă, care necesită o reanalizare, se mai explică în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Citeşte şi: Camera Deputaţilor: Legea integrității, raport favorabil în comisiile de specialitate

