Un poliţist german a împuşcat mortal un tânăr care, potrivit poliţiei germane, a agresat o patrulă a poliţiei cu gaz iritant, după ce a ameninţat mai multe persoane cu un cuţit într-o altercaţie în faţa unui club de noapte la Oldenburg, în nord-vestul Germaniei, informează News.ro.
Un agent de 27 de ani a tras de mai mult ori în tânărul de 21 de ani, care a murit la spital din cauza rănilor.
„Din motive de neutralitate”, poliţia altui oraş din regiune va desfăşura o investigaţie sub conducerea Parchetului din Oldenbourg, a anunţat duminică oliţia.
Intervenţia a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce presupusul agresor „a rănit şi ameninţat mai multe persoane”, anunţă poliţia.
După ce i s-a refuzat intrarea într-un club de noapte, presupusul agresor a „pulverizat un gaz iritant către doi angajaţi de pază” şi a „rănit uşor” mai multe persoane.
„Unele persoane au început să-l urmărească, dar au renunțat după ce au fost ameninţate cu cuţitul”, a precizat poliţia.
Tânărul a reuşit să fugă de prima patrulă de poliţie, dar s-a întâlnit cu a doua patrulă.
Potrivit poliţiei, „s-a îndreptat ameninţător către poliţişti” şi a „pulverizat gaz iritant către ei”, lucru care l-a determinat pe tânărul agent „să fază uz de armă”.
Citește şi: Un șofer a murit după ce autoturismul lui a fost lovit de un tren de călători