20.1 C
Craiova
joi, 24 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 600 de porci au murit într-un incendiu la o fermă din judeţul Cluj

Peste 600 de porci au murit într-un incendiu la o fermă din judeţul Cluj

Peste 600 de porci au murit într-un incendiu la o fermă din judeţul Cluj.

Pompierii clujeni au intervenit miercuri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu major la o fermă de porci din localitatea clujeană Lita.

Incendiul, izbucnit în cursul nopții, a fost semnalat la ora 03.46, iar echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara s-au deplasat rapid la fața locului. Datorită amplorii flăcărilor, care se manifestau pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp, forțele au fost suplimentate cu autospeciale de la Turda și Florești, arată Ziua de Cluj.

„Pompierii din cadrul Detașamentelor Turda și 2 Cluj-Napoca au desfășurat, la primele ore ale dimineții, o amplă intervenție pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la o fermă de porci din localitatea Lita. Apelul de urgență a venit la ora 03.46, astfel că imediat s-au deplasat la fața locului echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara. Din moment ce incendiul se manifesta generalizat la un singur imobil, de aproximativ 1.000 mp, forțele au fost suplimentate.

Drept urmare, la misiune au luat parte câte o autospecială de la Turda, respectiv Florești. Flăcările au fost favorizate de materialele combustibile din interior, precum ar fi panourile din plastic care separau boxele unde se aflau porcii. Totodată, acoperișul a fost construit din panouri de tip sandwich. Pe parcursul intervenției, un bărbat de aproximativ 30 de ani a suferit un atac de panică, fiind evaluat de către paramedicii SMURD. Ulterior, acesta nu a necesitat transportul la spital. Din nefericire, 612 porci nu au putut fi salvați. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit. Forțele au revenit la subunitate la ora 05.55,” a informat ISU Cluj.

În urma incendiului au pierit 612 porci. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit. Pompierii au încheiat intervenția la ora 05.55, conform informațiilor oferite de ISU Cluj.

Citeşte şi: Adolescent în stare gravă după ce şi-a prins o mână în presa de balotat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS