19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe Ziua Jandarmeriei Române, IJJ Dolj şi Gruparea Mobilă Craiova şi-au prezentat bilanţul

De Ziua Jandarmeriei Române, IJJ Dolj şi Gruparea Mobilă Craiova şi-au prezentat bilanţul

Anul acesta, jandarmii aniversează 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) “Mihai Bravul” Dolj şi Gruparea Mobilă de Jandarmi (GMJ) “Fraţii Buzeşti” Craiova şi-au prezentat cu ocazia aniversării, bilanţul primului trimestru al acestui an. Au fost executate mai multe misuni în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în care au fost implicaţi mai mulţi jandarmi.

În primul trimestru din 2024, IJJ Dolj a planificat, organizat şi executat un număr de 891 misiuni de ordine publică cu un efectiv de peste 8.000 jandarm. Potrivit reprezentanţilor IJJ Dolj, este vorba de o creștere cu 8% a misiunilor executate, față de primul trimestru al anului 2023.

“În această perioadă, jandarmii doljeni au organizat și executat 33 misiuni de asigurare a ordinii publice cu un efectiv de peste 1.000 jandarmi, în creștere cu 287 % faţă de perioada similara a anului 2023. De menționat, în acest sens, sunt manifestările de protest spontane ale fermierilor și transportatorilor, care au avut loc în luna ianuarie, atât pe raza județului Dolj, cât și în mai multe localități din țară, cu intenția de a bloca principalele artere de circulație, precum și punctele de trecere a frontierei, misiuni care au fost gestionate cu eficiență de jandarmii doljeni alături de celelalte structuri M.A.I. cu atribuții(…). 

Pe timpul executării misiunilor de asigurare a ordinii publice, au fost constatate 20 de situații de încălcare a legislației. Au fost întocmite actele de sesizare pentru două fapte de natură penală și aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 lei”, a precizat col. Laurenţiu Văetiş, inspector – şef al ISJ Dolj.

Misiunile Grupării de Jandarmi Mobile Craiova

În plus, în aceeaşi perioadă, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au executat 1.580 de misiuni de ordine publică. Dintre acestea, 41 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase și cultural artistice, iar 1.539 de misiuni au fost de menținere a ordinii și siguranței publice.

“Am participat la 493 de acțiuni în cooperare/colaborare cu alte instituții și au fost puse în aplicare un număr de 36 de mandate de aducere a unor persoane. O prioritate pentru instituția noastră este prevenirea și combaterea faptelor antisociale în ceea ce privește consumul ilicit de droguri, fiind organizate constant acțiuni pentru prevenirea acestui fenomen care ia amploare și constituie o problematică importantă, unitatea noastră acordând sprijin instituțiilor abilitate pe timpul executării activităților specifice pe linia criminalității organizate.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, efectivele unității noastre au constatat independent 42 de fapte de natură penală incidente Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, a precizat general de Brigadă, Cosmin Mirea, comandantul GJM Craiova. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS