6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCehia vrea să legalizeze canabisul

Cehia vrea să legalizeze canabisul

În Cehia produse din cânepă cum ar fi marihuana, haşişul şi uleiul de canabis se pot cumpăra de ani buni în farmacii. În 2023, Praga vrea să legalizeze aceste produse. În context, Cehia se va pune de acord cu Germania, scrie Deutsche Welle.

Turiştii aflaţi la Praga au rapid impresia că se află în capitala europeană a canabisului. Pretutindeni sunt afişe şi reclame cu această plantă. Ea împodobeşte şi vitrinele multor magazine care oferă spre vânzare tot ce este necesar pentru cultivarea acestor plante, de la pământ de flori, seminţe, îngrăşăminte şi până la lămpile obligatorii pentru cultivarea lor în spaţii închise. La acestea se adaugă sticle şi cutii cu băuturi, creme, alifii şi dulciuri care conţin canabis, conform G4Media.ro.

Tot ce conţine mai mult de 1 la sută THC este în continuare interzis în Cehia

Dar aparenţele înşală. Fiindcă în toate acele produse se află maximum unu la sută din substanţa psihoactivă tetrahidrocannabinol (THC), conţinută de mugurii şi frunzele cânepei, care transformă canabisul într-un drog. Tot ce conţine mai mult de 1 la sută THC este în continuare interzis în Cehia.

Posesia a până la 10 grame de marihuana, haşiş sau ulei de cânepă constituie o contravenţie

Posesia a până la 10 grame de marihuana, haşiş sau ulei de cânepă constituie o contravenţie şi se sancţionează. Acelaşi lucru este valabil pentru cultivarea a până la 5 plante de canabis. Amenda pentru astfel de contravenţii este de până la 500 de euro. În fiecare an sunt amendaţi pentru asta 20.000 de cehi. Tot ce depăşeşte 10 grame sau cinci plante este delict penal care se pedepseşte cu până la cinci ani închisoare. În prezent câteva sute de cehi ispăşesc o astfel de pedeapsă.

Marihuana şi alte produse din cânepă se găsesc din 2017 în farmacii

În acelaşi timp, marihuana şi alte produse din cânepă se găsesc din 2017 în farmacii. Dar nu se pot procura decât cu reţetă de la medic, care confirmă astfel existenţa unei necesităţi de ordin medical pentru consumul de canabis. Toţi ceilalţi consumatori trebuie să se aprovizioneze pe piaţa neagră. Şi cultivarea cânepei este ilegală în Cehia. Farmaciile obţin marfa din Olanda iar canabisul pentru piaţa neagră este cultivat ilegal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS