25.1 C
Craiova
miercuri, 6 iulie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăActualitateAsociaţia Elevilor din Constanţa cere verificări la un colegiu unde se strâng bani pentru fondul clasei şi pentru cadouri

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere verificări la un colegiu unde se strâng bani pentru fondul clasei şi pentru cadouri

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită Inspectoratului Şcolar Judeţean să facă verificări la Colegiul Naţional Pedagogic “Constantin Brătescu, unde se strâng bani pentru fondul clasei, dar şi pentru cadouri. Potrivit elevilor, suma colectată pentru fondul clasei este de 30 de lei de elev, iar pentru cadouri se adună între 30 şi 60 de lei de elev, informează News.ro.

Asociaţia Elevilor din Constanţa critică, luni, colectarea fondului clasei la Colegiul Naţional Pedagogic “Constantin Brătescu” şi solicită Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa să trimită o comisie de verificare! 

“În urma publicării tabelului cu <<datoriile la xerox>> de la Liceul Teoretic <<Callatis >>, AEC a lansat un chestionar public prin care elevii să poată comunica colectarea fondului şcolii/clasei, pentru a identifica unităţile de învăţământ în care fenomenul ilegal persistă. Prin intermediul chestionarului, a fost comunicat în mod anonim un tabel cu numele fiecărui elev al unei clasa, în care era ţinută o evidenţă a elevilor ce au plătit atât bani pentru fondul clasei, cât şi bani pentru <<cadouri>>, a transmis AEC. 

Potrivit sursei citate, sumele colectate sunt de 30 de lei/elev pentru fondul clasei, şi 60 sau 30 de lei/elev pentru cadouri. Din tabel reiese faptul că au fost colectaţi cel puţin 1.800 de lei.  

“Amintim faptul că solicitarea sumelor pentru fondul clasei/şcolii/cadouri/xerox este complet ilegală. Considerăm strigător la cer că ajung să fie solicitate sume de la elevi şi părinţi, în contextul în care învăţamântul ar trebui să fie gratuit. În acest sens, AEC a transmis o solicitare către Inspectoratul Şcolar Judeţean să trimită o comisie de verificare la liceu, pentru a verifica cum au fost strânse aceste sume şi dacă fenomenul persistă şi la alte clase ale liceului.  

Solicităm conducerii liceului să stopeze de îndată colectarea ilegală de fonduri! Solicităm ISJ să nu încerce să muşamalizeze cazul şi să se asigure că fenomenul ilegal va fi stopat în toate unităţile de învăţământ din judeţ”, a mai precizat Asociaţia Elevilor din Constanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS