5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE va lua măsuri pentru a preveni o nouă criză a migranților veniți din Afganistan

UE va lua măsuri pentru a preveni o nouă criză a migranților veniți din Afganistan

Miniștrii de interne din statele membre UE vor adopta marți o declarație comună prin care se angajează să prevină un val de migrație necontrolată dinspre Afganistan, potrivit draftului consultat de Reuters. Documentul consultat de jurnaliști nu conține însă detalii concrete legate de măsurile ce vor fi luate la nivelul UE.

Guvernele statelor membre UE nu doresc să mai repete criza migranților din 2015 care a prins blocul comunitar pe picior greșit, nepregătit și divizat, în timp ce scandalul legat de taberele de refugiați din Grecia a alimentat formațiunile extremiste.

„Bazându-ne pe lecțiile pe care le-am învățat, Uniunea Europeană și statele ei membre sunt hotărâte să acționeze în comun pentru a preveni noi mișcări migraționiste necontrolate, de mare amploare, similare celor cu care s-au confruntat în trecut, urmând să pregătească o reacție coordonată și coerentă comună”, se arată în draftul declarației.

Miniștrii de interne se vor reuni marți la Bruxelles într-o ședință de urgență pentru a discuta consecințele crizei din Afganistan.

Săptămâna trecută, UE anunța noi ajutoare pentru Afganistan și statele vecine. Potrivit documentului consultat de Reuters, miniștrii vor reafirma promisiunea de a oferi fonduri Afganistanului, deși punerea ei în practică este mai dificilă acum după ce talibanii au preluat controlul asupra țării.

De asemenea, miniștrii se vor angaja să blocheze eventuale amenințări la adresa siguranței cetățenilor europeni venite dinspre Afganistan și să intensifice controalele pentru cei evacuați din Afganistan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS