7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei noi alerte privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme

Trei noi alerte privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme

România a emis în sistemul RAPEX trei noi alerte privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis vineri.

Măştile neconforme se comercializau sub brandurile Elmed, Ouke şi Maiken, acestea din urmă fiind destinate copiilor, conform Agerpres.

În alertele publicate pe site-ul Comisiei Europene se arată că produsele nu erau certificate de o instituţie care are abilităţi în acest sens şi este posibil să nu ofere protecţia dorită.

România, utoarea a 25 de alerte referitoare la măştile comercializate în spaţiul UE

Până în acest moment, România este autoarea a 25 de alerte referitoare la măştile comercializate în spaţiul UE.

„Avem toleranţă zero faţă de practicile incorecte ale unora dintre operatorii economici. Suntem extrem de vigilenţi în toate cazurile care prezintă un pericol potenţial pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor români”, a declarat Claudiu Dolot, preşedintele ANPC.

ANPC, în permanentă alertă în ceea ce priveşte piaţa de bunuri şi servicii

Potrivit comunicatului, ANPC se află în permanentă alertă în ceea ce priveşte piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele absolut necesare în această perioadă marcată de pandemia Covid-19.

ANPC îi avertizează încă o dată, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”, astfel încât ca actul comercial să se desfăşoare conform prevederilor legale, cu respectarea drepturilor consumatorilor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS