16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCEO are Strategie de investiții pentru următorii şapte ani

CEO are Strategie de investiții pentru următorii şapte ani

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a realizat o Strategie de investiții care va fi valabilă şapte ani.

Documentul a fost finalizat și va fi prezentat pe 12 iunie acționarilor CEO. Strategia de investiții are în vedere Planul de restructurare a companiei, pe sectoarele minier și energetic. Acesta a fost deja definitivat și își propune închiderea unor cariere miniere din Gorj și din Mehedinți și a unor grupuri energetice din Gorj și din Dolj.

Strategia de investiții a Complexului Energetic Oltenia va fi valabilă până în anul 2027. Nu este deloc întâmplător ales anul respectiv, dat fiind faptul că atunci își va înceta activitatea una din cele mai mari cariere miniere din Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de Cariera Minieră Lupoaia, din Bazinul Minier Motru. Motivul închiderii activității este terminarea zăcământului.

Ce își mai propun șefii CEO

Strategia de investiții și Planul de restructurare prevăd coordonatele principale de dezvoltare. Astfel, la Sucursala Electrocentrale Craiova 2 se vor închide până în 2025 două grupuri pe cărbune, de 150 MW fiecare. Acestea vor fi înlocuite cu un grup pe gaze naturale de 200 MW și care va fi pus în funcțiune în anul 2024.

La Sucursala Electrocentrale Ișalnița blocul 8 se va închide în 2024 și blocul 7 în 2027. Vor fi construite două grupuri pe gaze cu o putere totală de 400 MW. De asemenea, la Sucursale Electrocentrale Turceni se va închide un grup de 330 MW și va fi construit unul de 400 MW în 2024.

Carierele miniere care vor fi închise sunt: în 2021 Rovinari (Gorj), în 2024 Peșteana (Gorj) și Husnicioara (Mehedinți) și în 2027 Lupoaia (Gorj). Totodată, până în 2025 vor pleca de la CEO peste 4.000 de salariați, prin pensionare. CEO are acum 12.600 de angajați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS