10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus în lume: Peste jumătate de milion de oameni au fost infectați, la nivel mondial

Coronavirus în lume: Peste jumătate de milion de oameni au fost infectați, la nivel mondial

Mai bine de jumătate de milion de oameni au fost confirmați pozitiv pentru coronavirus, la nivel global, bilanțul ridicându-se vineri dimineața la 532.788 de cazuri, potrivit datelor centralizate de Johns Hopkins University pe de arcgis.

Numărul deceselor la nive global a depșit 24.000. În condițiile în care președintele Donald Trump anunța că vrea să ”redeschidă” țara în aprilie, SUA au urcat pe primul loc în privința bianțului, cu peste 85.000 de cazuri. China a anunțat închiderea granițelor pentru stărini pentru a evita un al doilea val al epidemiei.

Președintele Chinei Xi Jinping a avut o convorbire telefonică cu cu omologul său american Donald Trump. Potrivit presei de stat din China , Xi Jinping a susținut că cele două țări trebuie să fie ”unite” în lupta de combatere a pandemiei, relatează Guardian și BBC News.

Discuția are loc în contextul în care SUA a depășit China și Italia ca număr total de îmbolnăviri, ajungând la aproape 86.000 de cazuri.

Președintele Chinei a insistat că Beijingul a fost transparent în ceea ce privește epidemia de coronavirus, respingând acuzațiile lui Donald Trump potrivit cărora autoritățile chineze au raportat mult prea târziu ceea ce se întâmplă.

Xi a mai susținut că va oferi sprijin SUA, adăugând că speră că Washingtonul va lua măsuri pentru a asigura sănătatea cetățenilor de naționalitate chineză din SUA.

China a anunțat interzicerea intrării în țară a străinilor

În același timp, China a anunțat interzicerea intrării în țară a străinilor și va reduce drastic zborurile în încercarea de a combate un al doilea val de infecții cauzat de cei care vin din afara țării. Interdiciția va intra în vigoare vineri noaptea.

Decizia a fost anunțată în condițiile în care autoritățile chineze au raportat primul caz de infecție locală în ultimele trei zile și 54 de cazuri ”importate”.

Donald Trump a avut convorbiri și cu președintele francez Emmanuel Macron care a anunțat în noaptea de joi spre vineri că pregătesc, împreună cu alte țări, o „iniţiativă nouă majoră” în contextul pandemiei COVID-19.

SUA au ajuns la 85.991 de cazuri de infecții, fiind astfel pe primul loc în lume, potrivit datelor centralizate de Johns Hopkins University pe de arcgis.

  • SUA 85.991
  • China 81.782
  • Italia 80.589
  • Spania 57.786
  • Germania 43.938
  • Franța 29.566

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS