10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a schiat în weekend la Rânca

S-a schiat în weekend la Rânca

Primele ninsori adevărate în zona montană a județului Gorj au adus necazuri drumarilor şi bucurie iubitorilor sporturilor de iarnă.

S-a schiat pe pârtiile principale din stațiunea montană Rânca. Este vorba de pârtia din centrul stațiunii, dar și pârtia de la telescaunul de sub Vârful Păpușa. Zeci de turiști și-au pus schiurile și au intrat pe pârtii. Duminică a fost o vreme excelentă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pârtiile au fost pregătite cum trebuie de către administratorul domeniului schiabil din Rânca.


Sâmbătă, cei care au urcat în staţiune au avut parte de ceva probleme din cauza cantității mari de zăpadă, dar și pentru că străzile laterale nu au fost deszăpezite. Doar pe DN 67C, între Novaci și Rânca, s-a intervenit. Vântul puternic și viscolul au lipsit duminică, iar vremea a fost însorită. Condițiile au fost excelente pentru practicarea schiului sau pentru cei care iubesc snow-boardul.

Drumarii au mobilizat şase utilaje în Rânca

Pentru ca turiștii să poată să urce în stațiune, dar și să coboare, Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu a mobilizat în permanență şase utilaje pe șosea. „A fost un weekend greu, dar vremea și-a mai revenit duminică. Am avut și primul viscol la Rânca, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Drumul Național a fost curățat și s-a mai acționat duminică de dimineață pentru a îndepărta de pe carosabil zăpada adusă de viscol pe timpul nopții. În zona stațiunii Rânca nu am eliminat complet zăpada de pe carosabil pentru că am avut solicitări din anii trecuți. Lumea s-a plâns că nu poate circula cu săniile pe șosea, fiind asfaltul negru. Deși a nins puternic și a fost și viscol, nu am avut probleme deosebite, în afara unei mașini acoperite cu zăpadă de la viscol. Era parcată în afara șoselei să nu încurce utilajele. Proprietarul a găsit-o sub zăpadă dimineața și ne-a cerut ajutorul“, a declarat Ion Tudor, șeful Secției Târgu Jiu a Drumurilor Naționale.

Mii de turiști, așteptați la primele competiții de schi organziate la Rânca

Este de amintit că mii de turiști sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni în stațiunea montană Rânca. Va fi organizat, în premieră, Festivalul Ignatului. Este vorba de o manifestare dedicată tradițiilor culinare specifice Crăciunului, dar și specifice zonei montane a județului Gorj. Festivalul Ignatului va avea loc, pe 21 decembrie, de la ora 10.00, în zona centrală a stațiunii.

Organizatori sunt Asociația Concesionarilor din Rânca, Asociația „Acasă la Brâncuși“, Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“, primăriile din Novaci, Polovragi și Baia de Fier, precum și Obștea Bercești. Nu vor lipsi concursurile și expozițiile culinare cu vânzare, spectacolele folclorice, serbările zăpezii și concursurile sportive în costume populare. Concursul culinar și concursurile de schi vor avea loc până la ora 12.00. Între 12.00 și 16.00, vor avea loc recitaluri de muzică populară. Vor participa: Ansamblul Folcloric „Nedeia“ din Novaci, Ansamblul Folcloric „Liviu Dafinescu“ din Baia de Fier și Ansamblul Folcloric „Cheile Oltețului“ din Polovragi.

Recital extraordinar

Totodată, interpretul Robert Târnăveanu va susține un concert extraordinar pe scena de la poalele Munților Parâng, alături de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ din Târgu Jiu. „Vă așteptăm cu drag la Rânca, sâmbătă, 21 decembrie, la prima ediție a Festivalului Ignatului. Concursuri cu premii pentru talentații bucătari ai pensiunilor din zonă, regal de gastronomie, cap de afiș fiind sarmalele cu turtă și piftii, alături de alte preparate tradiționale din porc. Ne încălzim cu țuică fiartă și vin fiert (sau cu ceaiuri, pentru șoferi), dar și cu hore și sârbe gorjenești. Copiii pot participa la concursurile de schi organizate de Salvamont Gorj și Kiss FM. Un festival pentru gusturi alese, gurmanzi, sportivi și petrecăreți. Sezonul de iarnă 2019-2020 începe bine la Rânca!“, potrivit lui Ovidiu Popescu, consilier în cadrul Consiliului Județean Gorj.

Drumarii se vor afla la datorie în zona Novaci-Rânca, pentru ca pe DN 67C să se poată circula fără probleme. Primii turiști vor urca de joi după-masă la Rânca, având în vedere că și elevii se pregătesc de vacanță, începând de săptămâna aceasta. Vacanța se va încheia pe 12 ianuarie 2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS