14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCandidaţii principali pentru preşedinţia CE nu au obţinut suficientă susţinere

Candidaţii principali pentru preşedinţia CE nu au obţinut suficientă susţinere

Emmanuel Macron a declarat că cei trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al CE nu au reuşit să primească suficientă susţinere în rândul liderilor europeni.

„Cele trei nume au fost testate de Donald Tusk. Acesta consideră că nu există o majoritate pentru niciunul dintre ei”, a declarat Macron.

„Este destul de clar că nu există o majoritate pentru domnul Weber”, a adăugat acesta, scrie Mediafax.

Tensiuni între Franţa şi Germania?

Întrebat dacă există tensiuni între Franţa şi Germania privind procesul de nominalizare, Macron a declarat că nu este împotriva unei candidaturi germane. Acesta a reiterat că ar susţine-o pe Angela Merkel.

„Nu sunt împotriva unei candidaturi germane, am declarat anterior şi nu era o glumă, că dacă Angela Merkel ar fi fost un candidat, aş susţine-o, pentru că sunt de părere că are calităţi, aptitudini pentru a fi un preşedinte foarte bun al Comisiei”, a mai afirmat Macron.

„Nu este ceea ce vrea şi îi respect decizia”, a declarat oficialul francez.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS