8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Acasă Actualitate Câinii Amstaff care au atacat un căţeluş în Craiova, ridicaţi de Salubritate

Câinii Amstaff care au atacat un căţeluş în Craiova, ridicaţi de Salubritate

0
Câinii Amstaff care au atacat un căţeluş în Craiova, ridicaţi de Salubritate

Stăpânul celor doi câini Amstaff (American Staffordshire Terrier) care au atacat un căţeluş Cocker şi aproape l-au ucis, a renunţat la cei doi câini periculoşi. Asta după ce a fost amendat pentru că nu declarase cei doi câini, după cum au explicat poliţiştii doljeni.


Gazeta de Sud a prezentat acest incident în ediţia din data de 14 martie(„Cocker sfâşiat de doi câini din rasa Amstaff”), după sesizarea unui cititor.

Acesta din urmă a explicat că un căţeluş Cocker a fost atacat şi aproape ucis de doi câini Amstaff, care ar fi fost încurajaţi chiar de stăpânul lor să atace. Incidentul a avut loc în zona sălilor de sport din apropierea stadionului „Ion Oblemenco“. Cititorul GdS a postat pe pagina sa de facebook imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate pe proprietatea sa, în care se observă atacul celor doi câni.

Astfel, în imaginile surprinse se vede cum cei doi câini Amstaff ies din curtea unui vecin, care ieşea cu o dubă pe poartă. În scurt timp, cei doi câini observă un Cocker şi îl atacă, iar după câteva secunde se alătură atacului un al treilea câine, din altă rasă.

Cititorul GdS a susţinut că cei doi câini Amstaff „sunt încurajaţi să atace un biet Cocker. La minutul 3:18 sunt aplaudaţi de vecini. Câinii nu sunt înregistraţi la Asociaţia Chinologică şi nici la poliţie, nu sunt sterilizaţi, trecătorii nu sunt avertizaţi că în acea curte sunt câini deosebit de periculoşi, care adesea sunt liberi pe domeniul public şi asmuţiţi pe alte animale, aşa cum se vede în film“.

Proprietarul câinilor a fost amendat

Întrebaţi despre această situaţie, reprezentanţii IPJ Dolj spun că proprietarul câinilor a fost amendat pentru că nu a luat măsuri să împiedice atacul acestora.

La data de 5 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de un bărbat de 63 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că mai mulţi câini, ce aparţineau vecinului său, i-au atacat câinele.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că animalele respective ar fi scăpat din curtea proprietarului acestora, un bărbat de 67 de ani, din Craiova. Având în vedere abaterile constatate, poliţiştii au sancţionat contravenţional bărbatul care nu a respectat prevederile OUG nr. 55/2002, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, neluând măsuri de împiedicare a atacului canin asupra unui animal domestic“, după cum au explicat poliţiştii doljeni.


Oameni legii au mai susţinut că vor continua cercetările pentru a stabili dacă cei doi câini Amstaff sunt deţinuţi în condiţii legale.

Câinii periculoşi au ajuns la Adăpostul canin de la Breasta

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma verificărilor s-a constat că stăpânul câinilor nu îndeplinea nici una dintre obligaţiile legale, motiv pentru care s-a ales cu încă o amendă. 
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu a înregistrat cei doi câini la Asociaţia Chinologică Română, nu a inscripţionat în mod vizibil, la intrarea în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” şi nu a depus la subunitatea de poliţie documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt pentru care i-a fost aplicata o alta sancţiune contravenţională.

De asemenea, cei doi câini au fost ridicaţi de către lucrători ai unei societăţi specializate în acest domeniu”, au mai precizat poliţiştii doljeni. Craioveanul a fost amendat cu suma totală de 1.500 de lei.


Animalele ar fi fost ridicate de lucrătorii de la Salubritate chiar la cererea bărbatului care îi deţinea, după care au fost duşi la Adăpostul de la Bresta.

Legea este clară în privinţa câinilor periculoşi

OUG nr. 55/2002 clasifică în două categorii câinii periculoşi. În categoria I intră câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor. În categoria II intră câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.


Proprietarii acestor rase de câini au obligaţia să-i înregistreze la Asociaţia Chinologică Română şi să inscripţioneze la intrarea în imobil avertismentul „Câine periculos“.

De asemenea, proprietarii de câini din cele două categorii au obligaţia să depună la sediul poliţiei o adeverinţă eliberată de Asociaţia Chinologică Română, din care să rezulte încadrarea câinelui în cele două categorii. În plus, trebuie depusă o declaraţie pe propria răspundere care cuprinde numărul de identificare al câinelui şi efectuarea vaccinării antirabice.