12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn avion cu destinaţia Düsseldorf a aterizat din greşeală la 1000 de kilometri depărtare. Anunţul amuzant al pilotului

Un avion cu destinaţia Düsseldorf a aterizat din greşeală la 1000 de kilometri depărtare. Anunţul amuzant al pilotului

Un avion al companiei British Airways, care plecase din Londra cu destinaţia Düsseldorf (Germania), a aterizat din greşeală la Edinburgh (Scoţia), la 1000 de kilometri depărtare de destinaţia iniţială, relatează The Guardian, potrivit Mediafax.

În loc să se îndrepte spre est de la aeroportul London City, avionul a zburat spre nord, în direcţia capitalei scoţiene. Totuşi, greşeala a fost descoperită doar după aterizare, atunci când pasagerii au fost primiţi cu braţele deschise la Edinburgh.
Conform unui martor, pilotul i-ar fi rugat pe pasageri să ridice mâna pe cei care credeau că vor ateriza la Düsseldorf. British Airways declară că problema a fost cu planul de zbor al operatorului german, care a făcut ca pilotul să se deplaseze 800 de kilometri în direcţia greşită după decolare, luni dimineaţă.

Reacţia pasagerilor

Compania britanică spune că pilotul a urmat ordine din Germania, unde operatorul a introdus detalii incorecte. Pasagerii uimiţi, care au plecat din Londra la ora 07.30, au raportat iniţial că au crezut că pilotul glumea, atunci când anunţul „bine aţi venit la Edinburgh” a fost făcut.
Sophie Cooke, un consultant în vârstă de 24 de ani care călătoreşte săptămânal de la Londra la Düsseldorf, a spus postului BBC că a întrebat personalul de la bord dacă glumeau. Pasagerii au fost rugaţi să ridice mâna dacă vor să meargă la Düsseldorf. Bineînţeles, toţi au ridicat mâinile.
„Pilotul a spus că nu ştie cum s-a întâmplat. A spus că acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, iar echipajul încerca să vadă ce se poate face”, adaugă Cooke.

După două ore şi jumătate petrecute pe pista aeroportului Edinburgh, avionul a primit combustibilul necesar şi a decolat, din nou, spre Düsseldorf.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS