5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate140 de radiografii au fost găsite ascunse în vestiarele a trei medici de la Spitalul Județean de Urgență Slatina

140 de radiografii au fost găsite ascunse în vestiarele a trei medici de la Spitalul Județean de Urgență Slatina

O situație ciudată s-a înregistrat marți, 12 martie 2019, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, când o comisie formată pentru a da de urma unei radiografii a găsit în vestiarul a trei medici, dosite, 140 de astfel de documente medicale.
Descoperirea a fost făcută de directorul medical, directorul administrativ și șeful serviciului juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, membri ai unei comisii constituite pentru a da de urma unei radiografii pe care polițiștii din cadrul IPJ Olt o solicitaseră pentru a face cercetări într-un dosar. Radiografia a fost de negăsit, așa că s-a pornit în căutarea ei, în secția Ortopedie, unde sunt angajați șapte medici. S-a căutat în mai multe spații ale secției, în cele din urmă ajungându-se la vestiraele medicilor, care au fost deschise în prezența acestora, încheindu-se în acest sens și documente doveditoare.
În trei dintre vestiare s-au găsit 140 de radiografii ale unor pacienți tratați în perioada 2015-2019, din primele verificări fiind vorba și de pacienți tratați de alți medici decât cei în vestiarele cărora au fost descoperite. Unul dintre medici, care nu se afla în momentul controlului în unitatea medicală, a sunat la 112, anunțând că i-a fost spart vestiarul, la spital ajungând, ca urmare a sesizării, și un echipaj de poliție.
Managerul spitalului, Cătălin Rotea, a spus cum s-a ajuns la această situație, menționând că în cursul zilei de miercuri, 13 martie 2019, își va începe activitatea o comisie de disciplină în cadrul căreia cei trei medici vor fi chemați să explice întreaga situație.
„Ca urmare a faptului că nu am putut da curs unei solicitări din partea IPJ Olt, care viza transmiterea unei radiografii, noi ne-am autosesizat și am dispus constituirea unei comisii în această dimineață, formată din director medical, director administrativ și șef juridic, care să verifice ce s-a întâmplat cu respectiva radiografie. Ca urmare a verificărilor, în  vestiarele a trei medici, care au fost deschise cu cheie, în prezența medicilor, au fost găsite 140 de radiografii ale unor pacienți pentru care comisia de disciplină va stabili exact ce medici curanți au avut, radiografii din 2015 și până în prezent. Motivul pentru care aceste radiografii erau în vestiare nu-l cunosc, urmează ca respectivii medici ortopezi să dea declarații în fața comisiei de disciplină. După ce comisia va stabili concluziile vom vedea și ce măsuri legale putem lua“, a declarat Rotea.
Medicii riscă, în funcție de concluziile comisiei de disciplină, sancțiuni administrative pornind de la avertisment și până la desfacerea contractului de muncă, sau chiar sesizarea organelor de cercetare penală, dacă se constată fapte de natură penală.
Alina Mitran

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS