Acasă Actualitate Vâlcea: Un şofer a fugit de la faţa locului după ce a...

Vâlcea: Un şofer a fugit de la faţa locului după ce a provocat un accident rutier

-

Un şofer de 51 de ani, din comuna Berislăvești, bănuit că ar fi accidentat o femeie de 62 de ani, pe o trecere de pietoni din municipiu a fost depistat de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat un șofer din comuna Berislăvești, bănuit că ar fi provocat un accident rutier în Râmnicu Vâlcea, fugind apoi de la fața locului.

La data de 11 martie a..c., polițiștii au depistat un bărbat de 51 de ani, bănuit că ar fi accidentat o femeie de 62 de ani, pe o trecere de pietoni din municipiu, după care ar fi părăsit locul faptei.

Polițiștii au fost sesizați în cursul dimineții de persoana vătămată cu privire la faptul că a fost victima unui accident rutier, fiind lovită de o mașină chiar pe trecerea de pietoni, conducătorul auto continuându-și drumul. Femeia a suferit leziuni ușoare.

Au fost demarate imediat verificările, reușindu-se în scurt timp identificarea persoanei bănuite.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost deschis un dosar penal, cercetările în acest caz continuă”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

Cum vor tinerii craioveni să cucerească Luna

În acest week-end, la Craiova a avut loc „Space Apps Challenge 2019”, hackathon-ul organizat anual sub patronajul NASA, Agenţia Spaţială Americană. A doua ediţie...

Poliţist arestat la domiciliu

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât să prelungească mandatul de arestare la domiciliu emis pe numele unui poliţist. Este vorba de un agent din cadrul IPJ Dolj.