10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 70% dintre români ar vota electronic dacă ar avea această posibilitate

Peste 70% dintre români ar vota electronic dacă ar avea această posibilitate

USR a elaborat un proiect de lege pentru introducerea votului electronic la distanţă, care va fi depus în Parlament săptămâna viitoare. Joi, proiectul a fost prezentat şi la Craiova. Cum se votează efectiv pe cale electronică, în cele de mai jos.

Aproape 72% dintre români ar participa la scrutin dacă la următoarele alegeri din România s-ar introduce votul electronic la distanţă, arată un sondaj realizat de IMAS în ianuarie 2019, la solicitarea USR. Pe de altă parte, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), la finalul anului 2017 peste 11 milioane de români aveau acces la internet. Circa 53% dintre românii cu acces la internet, adică aproape 6 milioanede utilizatori, au realizat în 2017 cumpărături online cel puţin o dată pe lună, iar trendul este crescător, arată un studiu GPeC şi Isense Solutions. Aceste cifre arată o creştere a gradului de încredere a populaţiei faţă de utilizarea alternativelor online la metodele tradiţionale. Pornind de la aceste cifre, USR a elaborat un proiect de lege privind introducerea votului electronic la distanţă, care ar urma să intre în dezbaterile parlamentare începând de săptămâna viitoare. Proiectul a fost prezentat joi şi la Craiova, de senatorul de Timiş Nicu Fălcoi, craiovean la origine şi unul dintre cei care au lucrat efectiv la acest proiect, detaliile tehnice fiind oferite de Sorin Pavel şi Ştefania Simion – doi dintre specialiştii cooptaţi în echipă.
În expunerea de motive, cei prezenţi au arătat că votul electronic oferă posibilitatea de a-şi exercita opţiunea politică unor categorii socio-profesionale care, din motive obiective, nu pot merge la secţiile de votare (marinari, aviatori, şoferi de tir, militari plecaţi în misiune, etc), dar şi românilor din dispora care au rezindenţa în ţară. Aceştia pot vota astfel inclusiv la alegerile locale, lucru care nu este posibil în sistemul actual.
“Ţări precum Estonia, Australia, Canada sau Elveţia au reuşit să implementeze votul prin internet. Alte ţări, precum Bulgaria, Lituania şi Republica Moldova fac paşi importanţi pentru introducerea metodei de vot în perioada următoare. Estonia, cel mai bun exemplu de stat care a implementat votul electronic ca alternativă la votul clasic, a înregistrat o prezenţă la votul la alegreile parlamentare din 2015 de 64,23% faţă de anul 2003, în care încă nu era implementat votul electronic şi când prezenţa a fost de 58,24% din totalul populaţiei cu drept de vot”, se arată în expunerea de motive. Detalii despre toată motivaţia, precum şi proiectul propriu-zis pot fi consultate de cetăţeni la adresa: www.evot.usr.ro

Cum se votează

Fiecare cetăţean poate vota cu ajutorul unui certificat digital, pe care îl obţine de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi folosind o aplicaţie de vot electronic. Procesul de vot electronic va începe cu şase zile înaintea scrutinului la urne. Dacă între timp te răzgândeşti şi vrei să-ţi schimbi opţiunea, în ziua votului, chiar dacă ai votat electronic, te poţi duce la secţia arondată, unde poţi vota pe hârtie. În acest caz, votul electronic va fi anulat. Doar ultimul vot contează.
În aplicaţia care poate fi folosită de pe computerul personal, laptop, tabletă sau telefonul mobil, buletinul de vot apare exact în forma de la urne. După ce alegătorul bifează căsuţa care exprimă opţiunea sa, verifică dacă totul este corect înainte ca votul să fie salvat. Apoi, aplicaţia criptează votul folosind o cheie de criptare. Alegătorul confirmă votul printr-o semnătură electronică bazată pe certificatul digital eliberat de AEP. Sistemul electronic de vot transmite apoi alegătorului, prin e-mail şi SMS, o confirmare că votul său a fost exercitat cu succes şi că procedura de vot a fost finalizată. După încheierea procesului, aplicaţia generează pentru membrii comisiei de vot electronic câte o cheie criptografică care va fi folosită pentru sigilarea urnei de vot electronic. Urna nu poate fi desigilată decât după ce se introduc toate cheile criptografice deţinute de membrii comisiei de vot.
Pentru a răspunde temerilor că votul electronic ar putea fi fraudat (48,7% în sondajul IMAS), iniţiatorii proiectului spun că au cerut opinii avizate din partea specialiştilor care activează în instituţiile de securitate naţională (STS, departamentul CyberInt al SRI, etc). “Toţi aceştia ne-au dat asigurări că sistemul poate fi implementat. De altfel, tocmai de aceea proiectul de lege nu intră în detalii tehnice, pentru a putea folosi tehnologia de ultimă oră de la data în care acest sistem de vot electronic va fi efectiv implementat. Nu inventăm noi acest sistem, el se foloseşte deja cu succes în alte state, după cum am arătat”, a precizat senatorul Nicu Fălcoi.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS