10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Bărbat amendat după ce şi-a lăsat caii liberi în centrul oraşului Târgu Jiu

Gorj: Bărbat amendat după ce şi-a lăsat caii liberi în centrul oraşului Târgu Jiu

Un bărbat, din Târgu Jiu, a fost amendat astăzi cu 300 de lei de Poliţia Locală, după ce şi-a abandonat doi cai în centrul municipiului. Animalele au fost găsite ieri pe strada Popa Şapcă, în zona Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu”. Cabalinele au fost transportate la adăpostul Edilitara. „Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu s-au autosesizat joi seara, în data de 31.01.2019, și au luat măsura îndepărtării unor cabaline de pe strada Popa Șapcă din municipiul Târgu Jiu pentru evitarea unui pericol iminent de producere a unor accidente provocate din cauza animalelor lăsate nesupravegheate pe domeniul public. Conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii locali constată contravenţii şi aplică sancţiuni, potrivit competenţei, pentru nerespectarea legislaţiei, sesizează serviciile specializate pentru ridicarea animalelor nesupravegheate şi acordă sprijin personalului specializat în capturarea şi transportul acestora la adăpost. Cabalinele au fost supravegheate de polițiștii locali până la sosirea unui echipaj din cadrul SC Edilitara SA care a transportat animalele la adăpostul înființat în acest sens”, a declarat Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale din Târgu Jiu. Proprietarul animalelor a mers vineri să îşi ridice caii de la adăpostul Edilitara.

Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS