Știri de ultima orăEvenimentTrafic blocat pe Valea Oltului, la Boița, din cauza unui accident

Trafic blocat pe Valea Oltului, la Boița, din cauza unui accident

Circulația rutieră este complet blocată, marți seară, pe DN 7 – Valea Oltului, în localitatea Boița, județul Sibiu, în urma unui accident rutier.

La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenție, printre care SMURD, SAJ, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

Potrivit ISU Sibiu, una dintre persoanele implicate în accident a rămas blocată în autoturism și a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.

Pompierii au reușit să îl extragă pe bărbat din mașină, acesta fiind predat echipajelor medicale. La momentul transmiterii informațiilor, victima primea îngrijiri medicale.

Traficul este complet oprit

În urma accidentului, circulația pe DN 7, în zona localității Boița, este complet blocată.

La fața locului se intervine pentru acordarea primului ajutor și pentru gestionarea consecințelor accidentului, urmând ca autoritățile să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS