De ce e bine să mănânci ciocolată când eşti răcită



Profesorul Alyn Morice, directorul departamentului de studii respiratorii şi cardiovasculare de la Universitatea din Hull, pretinde că există cercetări ale căror rezultate demonstrează că ciocolata este unul dintre cele mai bune remedii pentru ameliorarea tusei, scrie Gandul.info.

Rezultatele celui mare mare studiu realizat în Europa asupra efectelor medicamentelor care se eliberează fără prescripţie au demonstrat că remediile pe bază de cacao sunt mai eficiente decât cele standard.

Studiul a fost realizat pe 163 de pacienţi, iar aceştia au ajuns la concluzia că medicamentele bazate pe ciocolată au determinat îmbunătăţiri semnificative ale simptomelor în doar două zile.


În plus, cercetătorii de la Imperial College din Londra au descoperit şi că teobromina, o substanţă conţinută în ciocolată, este mult mai bună pentru îndepărtarea reflexelor de tuse decât codeina, ingredientul principal din cele mai multe remedii recomandate pentru astfel de afecţiuni.

Datorită faptului că au în componenţă cacao, astfel de medicamente sunt şi mult mai aderente decât remediile standard pentru tuse, formând un înveliş peste terminaţiile nervoase ale gâtului care determină o vindecare mai rapidă, au mai arătat oamenii de ştiinţă.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 1 februarie 2019

Actualitate

» Prinşi cu focuri de armă după ce au spart magazinul Media Galaxy
» Un bărbat a murit după ce a fost împins în faţa tramvaiului de un om al străzii
» Ce a găsit o tânără din Craiova într-o cutie sigilată de iPhone XS. Angajații magazinului au deschis-o în fața ei
» Gorj: Delegaţie din Franţa, la Târgu Jiu
» Gorj: Bărbat amendat după ce şi-a lăsat caii liberi în centrul oraşului Târgu Jiu
» 5 startup-uri româneşti primesc o finanţare de 200.000 euro
» UE trimite inspectori în Polonia pentru a evalua situaţia cărnii de vită exportate în România şi în alte state europene
» 10 sfaturi pentru o mai bună organizare
» Mehedinţi: Cercetat la regimul armelor și munițiilor
» Neajunsurile de la maturitate ale unui copil răsfăţat în exces
» Mehedinţi: Depistați în trafic, la volan, sub influența alcoolului și fără permis de conducere
» Cocaină depistată într-o imprimantă sosită din Spania. Un bărbat reținut
» Uleiul esenţial de grepfrut: beneficii pentru sănătate şi ten
» Șantierul de la Unitatea Militară, noua sursă de bogății pentru membrii unei comunităi din Valea Mare
» Craiova: Tânăr prins la volan fără permis
» Craiova: 58 de şoferi care nu au acordat prioritate pietonilor, sancţionaţi
» De ce e bine să mănânci ciocolată când eşti răcită
» Un val de aer cald va aduce particule de praf saharian.
» Tu ştii care e diferenţa dintre răceală şi gripă?
» Craiova: Conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice
» Primul transplant cu celule stem pentru tratarea autismului
» UPDATE – Craiova: Magazin de electronice din Mall, “călcat” de hoţi(VIDEO)
» Dolj: Prinse de poliţişti în flagrant delict
» Memoria amintirilor. Cum funcţionează creierul uman
» ANRE: Nu creşte preţul la energia electrică pentru clienţii casnici
» Mihei Bogdan Lari, vicepreşedintele ANAF, schimbat din funcţie
» A ucis un bărbat de 36 de ani şi a fugit de la locul accidentului
» Deputatul Oana Vlăducă anunţă că pleacă din PSD şi trece la Pro România
» Posibilă întrerupere a serviciului de emitere rovinietă și peaj prin intermediul SIEGMCR

Dolj

» Profesorii şi directorii, trecuţi forţat în concediu
» Circ politic la Moţăţei: Viceprimar dat afară de două ori
» Craiovenii vor fi anunţaţi la avizierul blocului de către poliţia locală despre instituirea sensului unic pe unele străzi din oraş
» Scandalul bugetului pe 2019 loveşte şi Craiova
» “Rigor Mortis. O simplă criză de saţietate”, a lui Horia Dulvac, laNaţionalul craiovean
» Craiova: Razie printre comercianţii de legume-fructe
» Craiova: Continuă toaletarea arborilor de pe domeniul public

Olt

» Olt: Numărul infracţiunilor grave constate în 2018 au scăzut cu 3,33% faţă 2017

Mehedinţi

» Mehedinţi: 41 de sancţiuni contravenţionale aplicate participanților la trafic în ultimele 24 de ore
» Mehedinţi: Reținut 24 de ore de polițiști, pentru contrabandă cu ţigări
» Amplasarea aparatelor radar în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Autoturism neînmatriculat identificat între Brezoi și Călimănești

Sport

» Fotbal / „Satelitul“ Științei și-a schimbat partenerul din amicalul de sâmbătă
» Fotbal / Conducătorii Științei pregătesc repatrierea lui Dorin Rotariu. Ioniță, pus în așteptare
» Formula 1 / Echipa Sauber se va numi Alfa Romeo Racing din acest sezon
» Fotbal / „U“ Craiova s-a înțeles cu Fortes (update)

Bani & Afaceri

» Acordul de Parteneriat Economic UE-Japonia creează noi oportunități de afaceri pentru companiile românești

Sanatate

» România, radiografia celui mai „bolnav“ sistem medical din UE
» Încă o victimă a gripei. Bilanţul: 64de morţi

Magazin

» HOROSCOP
» BANCUL ZILEI

Top