21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCare este diferența dintre Intoleranță la lactoză şi alergie la lapte

Care este diferența dintre Intoleranță la lactoză şi alergie la lapte

Intoleranța la lactoză și alergia la lapte… Termenii pot părea asemănători, dar descriu de fapt două probleme digestive diferite, una este mai severă decât cealaltă. Intoleranța la lactoză este cauzată de faptul că nu avem suficiente enzime pentru a descompune lactoza, zahărul găsit în lapte și alte produse lactate. Alergia la lapte este o alergie alimentară cauzată de o reacție alergică la proteinele din lapte.

“Intoleranța la lactoză și alergia la lapte sunt probleme foarte diferite. Intoleranța la lactoză poate fi genetică sau poate fi cauzată de deteriorarea intestinului subțire datorată unei infecții virale sau bacteriene. Aproximativ 80-90% dintre afro-americani au intoleranță la lactoză ea fiind, de asemenea, foarte comună la asiatici și nativii americani. Este important să ne amintim că intoleranța la lactoză crește odată cu vârsta și este destul de comună la cei ajunși la vârsta pensionării. Se estimează că 30 până la 50 de milioane de americani au intoleranță la lactoză”, explică Amy E. Barto, MD, gastroenterologist la Clinica Lahey din Burlington, Massachusetts.

De obicei, simțiți simptomele de intoleranță la lactoză între 30 de minute și două ore după ingerarea laptelui sau a alimentelor lactate. Simptomele pot include: dureri de stomac, gaze, balonare, greaţă, diaree.

Alergia la lapte se referă, de obicei, numai la laptele de vacă, deși este posibil să fiți alergic și la alte tipuri de lapte, inclusiv la soia. Deși alergia la lapte este cea mai frecventă la sugari și copii, ea se poate dezvolta la orice vârstă. Mulți copii depășesc alergiile la lapte până la vârsta de 5 ani. Reacția alergiilor alimentare la lapte poate începe în câteva minute sau poate fi amânată pentru câteva ore. Simptomele pot include: dureri de stomac, greaţă, diaree, erupții cutanate, umflarea buzelor sau a gâtului, probleme de respirație.

Intoleranta la lactoză poate fi de obicei distinsă de alergia la lapte prin simptome mai puțin severe, dar uneori medicii nu reușesc să diferențieze cele două afecțiuni.

“Medicul dumneavoastră vă poate cere să păstrați un jurnal de produse alimentare, să evitați laptele pentru o vreme și apoi să îl reintroduceți. Totuși, dacă aveți îndoieli, există teste de laborator care pot ajuta la stabilirea diagnosticului”, susține Barto.

Un astfel de test este cel care verifică hidrogenul din respirație. Lactoza nedigerată produce un nivel ridicat de hidrogen în respirație. Medicii pot diagnostica intoleranța la lactoză prin măsurarea acestui hidrogen, după ce pacientul bea o băutură care conține lactoză. Dacă medicul dumneavoastră suspectează o alergie la lapte, puteți fi trimis la un alergist pentru testarea pielii sau sau vi se poate prelua sânge pentru teste de alergie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS