Acasă Actualitate 5 frici pe care le transmitem inconştient copiilor noştri

5 frici pe care le transmitem inconştient copiilor noştri

-

De cele mai multe ori, transmitem aceste frici copiilor noștri din dorinţa de a-i proteja, de a le oferi ceva diferit și mai bun decât ceea ce am trăit noi, potrivit psychologies.

Ei trebuie să știe că nimeni nu este perfect, și chiar și cei de care ne e teamă că ne vor judecă sau critică sunt supuși greșelii.

Dacă vrem să oferim copiilor noștri un viitor diferit, atunci va trebui să-i învățăm că este important să ne expunem și să ne susținem ideile și că opiniile noastre sunt la fel de valorase că și ale celorlalți.

Gândind și acționând în acest mod vom crește copii care vor duce mai departe convingerile noastre, care vor consideră că pentru a fi „valoros’ și „a nu te face de rușine’ trebuie să arăți, să te porți, să vorbeșți într-un fel anume, în caz contrar riscând să ajungi batjocură celorlalți.

Ajungem astfel să ne cenzurăm în exprimarea propriilor idei sau opinii și să tăcem. Autocenzură și autocritica în exces ne vor schimbă comportamentul, făcându-ne să devenim rigizi și frustrați, lipsiți de spontaneitate, dependenți de dorințele și părerile celorlalți și mereu în căutarea validării din exterior.

Această teamă apare atunci când considerăm că ideile, concluziile sau părerile noastre nu sunt la fel de valoroase că ale celorlalți și că, expunandu-le, ne vom face de rușine și vom fi considerăți inferiori.

Teamă de a fi judecat și criticat

Ei trebuie să știe că vor există oameni pe care niciodată nu-i vom putea mulțumi. Totodată, să înțeleagă că respingerile, refuzurile și eșecurile fac parte din jocul viețîi și că dincolo de orice teamă și durere există un viitor care așteaptă să fie descoperit și trăit.

Dacă intenționăm să creștem niște copii capabili să-și învingă teamă de respingere, atunci este necesar să-i învățăm că e normal și firesc să nu fim întotdeauna pe placul tuturor.

Căutarea noastră constanța de a fi acceptați, îngrijorarea că ceilalți ne-ar putea judecă negativ vor face din noi niște oameni distanți și vulnerabili, care, la rândul lor, vor crește și vor educa niște copii vulnerabili, ostili și reținuți în manifestarea sentimentelor reale din teamă de a nu fi refuzați sau respinși.

Însă, refuzurile repetate sau respingerea celor pe care îi iubim pot face că în noi să încolțească această teamă, făcându-ne să credem că suntem de neiubit, lipsiți de valoare sau condamnați la singurătate.

De-a lungul viețîi, refuzurile sau respingerile sunt inevitabile pentru că, oricât am încerca și ne-am strădui, nu putem fi perfecți și pe placul tuturor.

Teamă de respingere

Iar dacă vor avea nevoie de un sfat sau de experiență noastră de viață, le vom fi mereu alături și-i vom îndrumă.

Că fiecare schimbare aduce cu sine noi oportunități care ne facilitează evoluția și dezvoltarea și chiar dacă se întâmplă prea repede sau pe mai multe planuri, întotdeauna există resurse pentru a se adapta și a face față cu brio la tot ce este nou și necunoscut.

Dacă dorim că ei să devină mai flexibili și să depășească această teamă este necesar să le explicăm că viață este un lung șir de schimbări.

Astfel, ei vor ajunge să manifeste aceeași reținere în momentele în care vor fi puși în situațîi noi. În acest sens, trecerea de la grădiniță la școală, schimbarea locuinței sau a școlii vor implică o perioada mai lungă și mai dificilă de adaptare.

Faptul că suntem rezervați în față schimbărilor, că nu avem încredere că viitorul ne poate oferi ceva mai bun decât ceea ce avem în prezent va sădi în copiii sentimentul de teamă față de schimbare.

Această ia naștere atunci când noi, că adulți, manifestăm în față copiilor noștri reticență la schimbare, alegând să rămânem în zona de confort și să acceptăm situațîi care nu ne fac plăcere.

Teamă de schimbare

Pe de altă parte, este necesar să oferim copilului siguranță că, indiferent ce se va întâmplă, el este și va fi mereu iubit și niciodată nu va fi abandonat.

Pentru a nu încuraja aceste temeri, este necesar că, pe de o parte, să evităm folosirea replicilor sau gesturilor de acest gen.

Astfel, viitorul adult va fi ori o persoană extrem de posesivă, ori va evita relațiile emoționale pentru a se scuti de suferință survenită în urmă unui posibil abandon.

Întreținută pe termen lung, teamă de abandon se accentuează și poate conduce către un stil de atașament dependent.

În realitate, copilul nu va șți că părintele nu vorbește serios, că încearcă să obțînă din partea lui un anumit tip de răspuns sau comportament; ci va crede că dacă nu se comportă adecvat riscă să rămână singur pe lume sau să nu mai fie iubit de către părințîi săi.

Astfel, ajungem inconștient să cultivăm și să incurajezam teamă de abandon prin folosirea unor gesturi și replici moștenite din generație în generație și care, aparent, par inofensive.

Din păcate, există momente în care, din exasperare, ajungem să folosim că și arme de șantaj replici de genul: „dacă nu stai cuminte, te las în parc’, „dacă nu faci asta, nu te mai iubesc’, „dacă mai plângi, vine polițistul și te ia’.

Teamă de abandon sau de a nu mai fi iubit este întâlnită în principal în rândul copiilor de vârstă mică, aceștia fiind adesea speriați de ideea că vor fi părășiți de părințîi lor.

Teamă de abandon

Copilul se va simți validat, susținut și încurajat să exploreze și să-și asume riscuri corespunzătoare situației.

Pentru a evita sau a contracara teamă de eșec este necesar să apreciem copilul pentru ceea ce este, pentru efortul susținut, pentru perseverență, pentru modul în care și-a folosit resursele pentru rezolvarea problemelor și nu pentru perfomanțele obținute.

În timp, copiii se vor obișnui să-și creeze propriile standarde ridicate, iar eșecurile repetate vor reprezenta un teren propice pentru apariția și dezvoltarea temerii de eșec.

Pentru a fi mai buni în ochii noștri, pentru a nu ne dezamăgi, copiii vor încerca să depășească aceste standarde. Însă orice reproș, critică sau subapreciere pe care noi o vom formulă la adresa lor va însemna de fapt o invalidare a eforturilor lor, o validare a neputinței lor de a fi așa cum noi ne dorim.

De cele mai multe ori, prin această comparație nu facem altceva decât să le stabilim o serie de standarde care corespund de fapt ambițiilor noastre și să ne construim o serie de așteptări nerealiste de la ei.

Această este una dintre cele mai des întâlnite temeri pe care le transmitem copiilor noștri. Ea apare atunci când noi, părințîi, datorită experienței pe care am avut-o în propria copilărie, obișnuim să comparăm progresele sau realizările copiilor cu cele ale fraților mai mari sau cu ale prietenilor sau colegilor lor de școală.

Teamă de eșec

Nu toate temerile și fricile sunt negative. O parte din ele sunt normale și pot fi de folos copiilor în dezvoltarea lor, învățându-i să fie mai precauți în situațiile care necesită o atenție sporită, precum: teamă de foc sau teamă de a trece stradă. Pe măsură ce cresc, copiii experimentează și ajung să le depășească.

În acest mod se explică cum copiii noștri ajung să traisca aceleași frici, fobii sau anxietăți pe care și noi le-am trăit de-a lungul copilăriei noastre și pe care încă le mai trăim.

Toate acestea sunt preluate direct de către copii și adoptate că modele de construire a comportamentului și a atitudinii față de anumite experiențe sau situațîi concrete de viață.

Deși întotdeauna suntem mânați de cele mai bune intențîi, deși ne promitem că vom fi altfel și nu vom repetă greșelile părinților noștri, se întâmplă să ne surprindem că, fără să ne dorim, am copiat o parte din trăsături negative ale acestora.

Modul în care aceștia se formează și funcționează într-un anumit context de viață depinde de educația pe care o primesc din partea noastră.

Copiii sunt oglindă noastră, în care ne reflectăm în fiecare clipă, atât cu părțile noastre bune, cât și cu cele mai puțîn bune.

Temeri în oglindă

Pentru copiii noștri, noi suntem primele lor modele în viață. Pentru că în stilul nostru de parenting se pot strecura și anumite frici, temeri și anxietăți, pe care cei mici le vor prelua, iată ce avem de făcut.

Astfel, prin preluarea și replicarea unor frânturi din modelul educațional al părinților noștri, ajungem să perpetuăm și să transmitem din generație în generație o serie de credințe, nevoi și frici.

Însă există și frici care au un ecou negativ în evoluția ulterioară a copilului și despre ele vom vorbi în rândurile ce urmează.

Însă acest lucru este posibil doar dacă renunțăm să mai perpetuăm aceste temeri, dacă evoluăm, ne schimbăm, devenim mai buni și mai înțelepți pentru copiii noștri. Doar așa trecutul nostru va rămâne în  trecut, departe de prezentul și viitorul lor.

Beatrice Spătaru
Beatrice Spătaru
Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.