Prognoza meteo: Vreme rece în primele două zile ale săptămânii



Meteorologii anunţă că vremea va fi rece la începutul săptămânii, cu minime care pot ajunge chiar la -12 grade în Moldova, însă începând de miercuri, temperaturile vor creşte. În Capitală, luni şi marţi se anunță lapoviţă şi ninsoare.

Temperaturile vor creşte pe parcursul săptămânii viitoare, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Creşterea este pusă pe seama unui front de aer cald care va ajunge pe teritoriul ţării dinspre bazinul medirateranean.

“În perioada 21 ianuarie – 18 februarie, în partea de sud, sud-est a ţări, sudul Munteniei, Dobrogea o să fie o perioadă mai caldă, doar în jumătatea de nord a ţării, în partea de vest pot fi temperaturi apropiate mediilor, în rest mai cald pentru perioada pe care o traversăm. Lucrurile se mai pot schimba, este o situaţie mai delicată săptămâna viitoare, este vorba de un ciclon atmosferic de origine mediteraneeană care va fi de interes pentru evoluţia vremii de săptămâna viitoare de aici precipitaţii mai însemnate în jumătatea de sud a ţării, aport de aer cald şi umed dinspre bazinul Mării Mediterane. De aceea, (vor fi, n.r.) temperaturi mai ridicate în sud est şi precipitaţii mai abundente. Dacă se vor depăşi anumite praguri privind cantităţile de apă, intensificările de vânt, mai ales în sud est, ANM va emite probabil coduri pentru vreme rea”, a declarat pentru mediafax, meteorologul de serviciu din cadrul ANM.

Temperaturile vor fi apropiate mediilor climatologice aferente perioadei în care ne aflăm, cu excepţia părţii de sud a teritoriului unde temperaturile vor creşte, chiar vor depăşi pragul de 10 grade Celsius, mai arată reprezentantul ANM.

“În noaptea de luni spre marţi vor fi în Moldova minime de -10, – 12 grade, dar mai apoi temperaturile minime vor fi destul de ridicate -4, + 4 grade. Cu valori mai ridicate în Dobrogea. Începutul de săptămână debutează cu vreme mai rece, luni, maxime de -3 grade în Moldova, 5 grade în Dobrogea. De miercuri, temperaturile mai cresc. Marţi, o să fie destul de rece – 4, – 6 grade în nordul Moldovei. Până joi – vineri, perioada în care am stabilit prognoza, temperaturile vor fi în general apropiate de mediilor perioadei”, mai informează meteorologul.

Acesta a mai subliniat că în zona de sud-est, în Dobrogea, sunt aşteptate, în zilele de miercuri şi joi, maxime de 8 sau chiar 10 grade.


„Vor fi precipitaţii pe suprafeţe extinse şi însemnate cantitativ mai ales în jumătatea sudică a ţării şi vorbim de precipitaţii mixte în partea de sud, în dealurile subcarpatice din sud în Carpaţii Meridionali, destul de multă ploaie în partea de sud-est, ninsori în Moldova. Poate apărea fenomenul de polei în zonele unde vor fi ploi”, informează ANM.

În Capitală este aşteptată o vreme închisă cu precipitaţii mixte, intensificări ale vântului şi maxime pozitive. Totodată, luni şi marţi sunt aşteptate în Bucureşti lapoviţa şi ninsoare, iar de miercuri pot apărea ploi.

“În Capitală – vreme închisă, nu vedem soarele săptămâna aceasta, cu intensificări ale vântului şi temporar precipitaţii. Destul de rece la începutul săptămânii, 1 grad, 0 grade maxima. Miercuri şi joi, temperatura mai creşte: 4 grade şi precipitaţii sub toate formele. Lapoviţă şi ninsoare, în noaptea de luni şi marţi. Minimele vor fi ridicate, mai rece va fi în dimineaţa zilei de marţi -4 grade ca mai apoi să avem în jur de 0 grade dimineaţă. Sunt temperaturi normale, chiar mai ridicate în partea de sud-est a ţării”, a declarat meteorologul de serviciu.

La munte sunt prognozate ninsori însemnate cantitativ mai ales în Carpaţii Meridionali şi în staţiunile de pe Valea Prahovei şi temperaturi apropiate de mediile perioadei. Pe fondul încălzirii vremii îşi pot face apariţia lapoviţele sau ploaia.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 20 ianuarie 2019

Actualitate

» Zborul Wizz Air Craiova-Milano are o întârziere de 8 ore
» CNAIR: 4.000 de tone de material antiderapant pentru combaterea poleiului, împrăştiat pe drumuri
» Șoferul care a intrat cu mașina în UPU, reținut pentru 24 de ore
» Preţul real al daunelor provocate de James Bond pentru distrugerea maşinilor sale
» Duel între Parlament și BNR în cazul ROBOR
» Ceai de musetel: remediu pentru insomnie şi afecţiuni ale pielii
» Eclipsa totală de Lună din ianuarie 2019
» Idei de vacanță în 2019 pentru cei care preferă turismul la pas
» Dureri de gât – tratează-le cu usturoi şi ghimbir
» Prognoza meteo: Vreme rece în primele două zile ale săptămânii
» Care sunt modurile în care poţi da gust mâncării fără să pui sare
» Clipul pentru promovarea turismului din România, criticat pe rețele de socializare
» Marian Jean Marinescu: Autorităţile nu vor spitalul regional şi nu au bani de drumul expres
» Noua ușă de la Urgența Spitalului Județean, un roll-up cu mesajul:”Meriți să fii surprins”
» Dolj: Depistați de polițiști în timp ce sustrăgeau arbori din pădure
» Doljean cercetat pentru braconaj piscicol
» Craioveni care s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni rutiere
» Şoferul care a intrat cu maşina în UPU s-a ales cu dosar penal. Anchetă la Spitalul de Urgenţă
» Gripa a cauzat decesul a 20 de persoane în acest sezon
» Alertă meteo: Cod galben de ceață în cinci județe
» Razie de proporţii pe străzile din Craiova. Peste 1.300 de persoane au fost legitimate
» Demonstrație Dacia Duster cu șenile la Rânca
» Orașele Cluj și Timișoara au achiziționat mijloace de transport pentru elevi
» Eclipsă totală de lună la noapte. Toate fazele eclipsei vor fi vizibile în România
» Două cutremure în această dimineață în România
» Oraș european unde poți cumpăra case cu 1 euro
» Gorj: Au revenit ninsorile. 45 de utilaje au intervenit pe drumurile naționale
» Un deputat PSD propune: Iohannis să fie suspendat șapte zile
» Proteste mari în Ungaria și Serbia
» Senatul organizează primul eveniment în cadrul președinției UE

Publireportaj

» Investiţii majore în 2019 în comuna Malu Mare
» Proiect imobiliar UNIC, în Craioviţa

Dolj

» A încercat să-şi scape soţul de un dosar mituind doi poliţişti
» (GALERIE FOTO) A trecut cu maşina prin uşile de la Urgenţă
» Gazonul de pe „Ion Oblemenco“, consultanţă de 26.300 de euro
» Predare de ştafetă la repararea şcolilor din Craiova
» Curtea de Apel a amânat pronunţarea în procesul dintre Primăria Craiova şi Erpia SA
» Adio, containere îngropate!
» Primăria Craiova vinde apartamente în blocuri ANL
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» CEO încearcă să îşi refacă stocurile de cărbune
» Sute de persoane s-au recalificat şi au reuşit să se angajeze
» Mii de turişti pe cele cinci pârtii deschise la Rânca

Sport

» (VIDEO) Mangia: Avem foame de victorii
» Fotbal / „Leii“ au mers ceas cu Vorskla. Vezi concluziile lui Devis Mangia și Vali Mihăilă (VIDEO)
» Baschet (m) / SCM „U“ Craiova a pierdut pe final disputa cu Oradea
» Volei (f) / Victorie lejeră cu Sighetul Marmației

Sanatate

» Cum slăbești eficient și te menții

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top