Prime Minister candidate Krisjanis Karins listens to the media in Riga, Latvia January 7, 2019. REUTERS/Ints Kalnins

Deputatul european Krisjanis Karins, însărcinat cu formarea viitorului guvern leton, a anunţat sâmbătă un acord cu viitorii parteneri de coaliţie pentru a solicita miercuri votul de încredere al parlamentului, relatează AFP.

Este a treia încercare de a scoate Letonia din impasul politic cu care se confruntă după ce la alegerile generale din octombrie au intrat în parlament şapte formaţiuni politice, fără să se detaşeze un adevărat învingător, scrie Agerpres.

„Mă voi întâlni luni cu preşedintele Raimonds Vaionis, iar votul de încredere este prevăzut miercuri, 23 ianuarie”, le-a declarat Krisjanis Karins jurnaliştilor.

Potrivit unui proiect de declaraţie de principiu, noul guvern ar urmă să păstreze orientarea centrist-neoliberală, la fel ca toate cabinetele la putere după 1991, când Letonia şi-a proclamat independenţa.

„După reuniunea de sâmbătă a partidelor politice, sunt semne de optimism în ce priveşte susţinerea cabinetului de către majoritatea grupurilor parlamentare”, a declarat presei preşedintele Alianţei Naţionale (centru-dreapta), Raivis Dzintars.

În afara propriului partid, Noua Unitate (centru-dreapta), şi a Alianţei Naţionale, Krisjanis Karins se bazează pe sprijinul Noilor Conservatori şi al Noii alianţe liberale Dezvoltare/Pentru, precum şi al unei fracţiuni a deputaţilor KPV LV (populist). Astfel ar avea asigurat votul a 66 de deputaţi din totalul celor 100.

Cu toate acestea, Aldis Gobzems din KPV LV, candidat fără succes la postul de prim-ministru, a făcut cunoscut că va vota împotriva noului guvern. Alţi trei deputaţi i s-au alăturat, lăsând să planeze incertitudinea în legătură cu rezultatul votului de miercuri, scrie Agerpres.

Fost ministru al economiei şi europarlamentar din 2009, în cadrul grupului Partidului Popular European (democrat-creştin), Krisjanis Karins, 54 de ani, s-a născut în Statele Unite şi deţine dublă cetăţenie.

El reprezintă partidul Noua Unitate care, cu opt deputaţi, este cea mai mică formaţiune politică reprezentată în parlamentul de la Riga, scrie Agerpres.

Pe primul loc la alegerile din octombrie s-a situat partidul Armonia care a obţinut 24 de locuri, urmat de KPV LV (populist) cu 16 locuri, la egalitate cu Noul Partid Conservator. Armonia, considerată o formaţiune prorusă, nu a găsit parteneri pentru a forma o coaliţie, notează AFP

Ana-Maria PREDILĂ
A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.