Acasă Actualitate Kovesi: Nu am participat la evenimente private organizate de persoane cu dosare

Kovesi: Nu am participat la evenimente private organizate de persoane cu dosare

-

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, susține, într-un interviu acordat marți agenţiei Agerpres, că nu a participat la evenimente private organizate de persoane cu dosare penale, ci doar la cele ale unor instituții publice sau ale șefilor de instituții, unde nu poate „să cenzureze” lista invitaților.

„Este ciudat pentru mine să constat acum ce mulți prieteni am avut, bineînțeles, în ghilimele (…). Am participat la evenimente la care am fost invitată în calitatea mea instituțională și la care au participat, de-a lungul timpului, politicieni sau persoane care nu aveau dosare penale la acel moment, ulterior au avut dosare penale în DNA sau la alte instituții”, afirmă Kovesi, întrebată dacă a participat la evenimente private alături de politicieni.

Ea admite că la evenimentele publice la care a participat s-a întâlnit și cu persoane cercetate de DNA.

„Sigur, la astfel de evenimente, m-am întâlnit și cu persoane care erau investigate de către DNA, mai ales evenimente publice. Însă, eu la astfel de evenimente unde sunt invitată, nu pot să cenzurez lista de invitați. Nu pot să spun: ‘O persoană vine sau nu vine că eu sunt din DNA și persoana respectivă poate odată va fi investigată de DNA sau este investigată de DNA’. Dar acest lucru, faptul ca am participat la evenimente organizate de șefi de instituții sau de instituții publice, nu înseamnă că mă face prietenă cu acele persoane. Nu înseamnă că, dacă este o poză de grup sau o poză făcută la un anumit eveniment, eu sunt prietenă cu toate persoanele din acel grup. Eu nu am avut întâlniri private cu Sebastian Ghiță, nu am mers în concedii cu Sebastian Ghiță, nu am mers în excursii cu acesta. Nu am vorbit prin telefon sau prin mail cu acesta. Nu am participat la evenimente private organizate de el. Nu am fost și nu sunt prietenă și nici nu voi fi prietenă cu acesta”, precizează șefa DNA.

Referitor la participarea la petreceri private sau de familie, Laura Codruța Kovesi respinge prezența sa la evenimente organizate de persoane cu dosare penale. Despre eventuale întâlniri cu fostul deputat Sebastian Ghiță, înainte ca acesta să aibă calitatea de inculpat, Kovesi afirmă că nu a avut cu acesta întrevederi private.

ȘTIRI VIDEO GdS

Horoscopul de weekend

Berbec Alături de colegii de serviciu puteţi finaliza cu succes activităţi pentru care aţi depus mult efort în ultimele zile. Oboseala îşi...