20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoul Guvern ar putea fi instalat în preajma Crăciunului

Noul Guvern ar putea fi instalat în preajma Crăciunului

Legea fundamentală prevede că primul pas după alegeri este constituirea noului legislativ. Noii parlamentari ar putea depune jurământul peste exact o săptămână, când expiră mandatul actualilor senatori și deputați.
Potrivit calendarului post-electoral stabilit de Guvern, în cel mult 48 de ore de la închiderea urnelor, adică până pe 13 decembrie, la ora 24:00, partidele pot depune la Biroul Electoral Central cereri de anulare a alegerilor. BEC are la dispoziţie maximum trei zile pentru soluţionarea acestor cereri, adică până pe 15 decembrie.

În cazul în care contestatarii alegerilor sunt nemulţumiţi de soluţia dată de BEC, ei pot ataca această decizie la instanța supremă în termen de 24 de ore. La rândul ei, Înalta Curte are la dispoziţie maximum trei zile, până duminică, 18 decembrie, pentru a tranşa problema, prin decizie definitivă.

În momentul în care rezultatele finale sunt publicate în Monitorul Oficial, adică după decizia Curţii Supreme, noul Parlament poate fi convocat de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit estimărilor făcute de partide, noul legislativ va fi convocat pentru 19 decembrie, ziua în care expiră mandatul actualului Parlamentt.

Tot după publicarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare, preşedintele poate convoca partidele politice la consultări pentru desemnarea viitorului premier. Noul Guvern ar putea primi votul de învestitură vineri, 23 decembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS