Acasă Actualitate Alexandru Athanasiu, fostul ministru al Educației, audiat la DNA

Alexandru Athanasiu, fostul ministru al Educației, audiat la DNA

-

Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a venit luni la DNA, el declarând că procurorii urmează să îi aducă la cunoştinţă „temeiurile” punerile sale sub acuzare, în urma avizului preşedintelui privind urmărirea sa penală în dosarul „Microsoft 2”. „Am venit sa mi se aducă la cunoştinţă temeiurile în urma avizului preşedintelui. Urmează să aduc probe”, a spus Alexandru Athanasiu, la intrarea în sediul Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA).
Şi foştii miniştri ai Comunicaţiilor Dan Nica şi Adriana Ţicău au venit luni la DNA, în dosarul „Microsoft 2”.
Adriana Ţicău a plecat de la DNA în jurul orei 10.30, ea spunând că este nevinovată şi că nu face alte declaraţii despre acuzaţiile pe care procurorii anticorupţie i le aduc în dosarul „Microsoft 2”.
„Ne susţinem nevinovăţia, nu facem declaraţii”, a spus fostul ministru Adriana Ţicău, la ieşirea de la DNA, unde a stat mai bine de o oră.
Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu au fost chemaţi la DNA la două săptămâni după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis avizul pentru începerea urmăririi penale a celor trei foşti miniştri, pentru abuz în serviciu.

Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a fost şi în 21 noiembrie la DNA, el declarând atunci că nu este vinovat şi că procurorii nu îl acuză că a luat mită, ci doar că a semnat hotărârea de guvern care prevedea că se acordă gratuit licente pentru computerele din şcoli.

ȘTIRI VIDEO GdS