11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIndonezia: Cel puțin 54 de morți și sute de răniți după cutremurul din provincia Aceh

Indonezia: Cel puțin 54 de morți și sute de răniți după cutremurul din provincia Aceh

Cel puțin 54 de persoane au murit și alte sute au fost rănite în urma unui puternic cutremur produs miercuri în provincia indoneziană Aceh, din extremitatea de nord a Insulei Sumatra, unde operațiunile de salvare continuă, potrivit autorităților locale, citate de AFP.
Seismul cu magnitudinea de 6,5 a avut loc în zori, la o adâncime mică, în districtul Pidie Jaya, din vestul Indoneziei, la momentul în care locuitorii acestei regiuni predominant musulmane se pregăteau pentru rugăciunea de dimineață.

JS115495185_AFP_Residents-gather-around-a-collapsed-buil-large_trans++PSGJeyftEP9WNF5nKPELKUahKogPZjj4nPpGe8Pk4Yc
„Potrivit informațiilor pe care le avem până în prezent, 54 de persoane au fost ucise și alte sute rănite”, a declarat pentru AFP directorul agenției locale pentru prevenirea dezastrelor, Puteh Manaf.
Nici o avertizare de tsunami nu a fost emisă în această regiune de la Oceanul Indian.
Seismul a fost resimțit în cea mai mare parte a provinciei Aceh, a declarat responsabilul local al Agenției de meteorologie, climatologie și geofizică din Indonezia, Eridawati, adăugând că seismul principal a fost urmat de cel puțin cinci replici.
Un spital local a fost copleșit de sosirea răniților, „fiind nevoit să trimită o parte dintre aceștia la spitalele vecine”, a declarat responsabilul adjunct al districtului Pidie Jaya, Mulyadi, adăugând că printre victime se află șapte copii.
În 2004, un violent cutremur submarin a ucis peste 170.000 de persoane în provincia Aceh și alte câteva zeci de mii în țări riverane Oceanului Indian. Seismul a provocat în total moartea a 220.000 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS