12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarea Britanie vrea să contribuie la bugetul Uniunii Europene după Brexit şi ar accepta libera circulaţie

Marea Britanie vrea să contribuie la bugetul Uniunii Europene după Brexit şi ar accepta libera circulaţie

Marea Britanie ar accepta să contribuie la bugetul Uniunii Europene pentru a menţine accesul la piaţa comună după Brexit, afirmă ministrul responsabil de negocieri, David Davis, în timp ce şeful diplomaţiei, Boris Johnson, pare să se fi răzgândit, susţinând acum libera circulaţie a persoanelor, scrie Mediafax.

În cursul unei audieri în Camera Comunelor, David Davis, ministrul britanic responsabil de negocierile pe tema Brexit, a fost întrebat de parlamentarul laburist Wayne David dacă Guvernul conservator condus de Theresa May este dispus să contribuie în vreun fel la bugetul UE pentru a menţine accesul la piaţa unică europeană.

„Desigur. Criteriul principal este să obţinem cel mai bun acces posibil pentru bunuri şi servicii, iar dacă acest lucru este inclus în negocieri evident că îl vom lua în considerare”, a răspuns Davis.

La rândul său, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a declarat la o reuniune privată cu ambasadori ai unor state UE, că el este favorabil circulaţiei libere a persoanelor, deşi, la nivel public, Guvernul de la Londra vrea limitarea acestui drept. Un ambasador prezent la întâlnire a declarat pentru Sky News: „Boris Johnson ne-a spus că el, la nivel personal, este favorabil liberei circulaţii, dar a explicat că Marea Britanie a fost mai afectată de imigraţie decât alte ţări UE”.

Boris Johnson, fost primar al Londrei, a militat pentru ieşirea Marii Britanii din UE, criticând libera circulaţie în spaţiul comunitar. Este foarte probabil ca, în pofida acestor dezvăluiri, Johnson să menţină, în discursul public, opoziţia faţă de libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS