10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReacţia lui Klaus Iohannis după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Şova

Reacţia lui Klaus Iohannis după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Şova

(Foto: inpolitics.ro)
(Foto: inpolitics.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat astăzi, după ce Senatul a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare a lui Dan Şova, că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat încă o cerere a justiţiei, transmite Mediafax.ro. Şeful statului a arătat că într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege. „În calitate de garant al respectării Constituţiei şi principiilor statului de drept, nu pot să trec cu vederea faptul că, astăzi, Parlamentul a blocat din nou o cerere a justiţiei. Într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege. Calitatea de deputat, senator sau ministru nu ar trebui să confere nimănui imunitate în faţa justiţiei. Parlamentul nu se poate erija în instanţă. Justiţia este singura în măsură să-şi spună cuvântul, pornind, desigur, de la prezumţia de nevinovăţie. Numai un Parlament cu principii ferme în ceea ce priveşte integritatea, capabil să răspundă prompt şi corect la cererile justiţiei, poate recăpăta încrederea cetăţenilor”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

Reamintim că Senatul nu a încuviinţat astăzi arestarea preventivă a lui Dan Şova: din cele 151 de voturi exprimate au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „împotrivă” şi cinci voturi au fost anulate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS