8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateASF a desemnat patru membri noi în conducerea instituţiei

ASF a desemnat patru membri noi în conducerea instituţiei

asf rtv net

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a finalizat procesul de recrutare pentru cinci noi posturi de conducere, care au fost scoase la concurs cu participare atât internă, cât şi externă. Potrivit unui comunicat transmis de instituţie, 68 de persoane s-au înscris în total pentru ocuparea pozițiilor vacante, iar după desfăşurarea interviurilor socio-profesionale au fost desemnaţi câştigătorii. Astfel, au fost desemnaţi ca noi membri în conducerea ASF următorii: Florin Golovatic, care ocupă funcţia de Director la Direcția Supraveghere și Control, Sectorul Asigurări – Reasigurări; Claudiu Emanuil Stănescu – deţinător al funcţiei de Director la Direcția Financiar – Administrativă; Elena Luminița Zorlescu, ocupanta funcţiei de Șef Serviciu la Serviciul de Management al Portofoliului de Proiecte (PMO), Direcția Operaţiuni și IT (COO); şi Bogdan Gabriel Frîncu – deţinător al funcţiei de Șef Serviciu la Serviciul Administrativ și Logistică, Direcția Financiar-Administrativă.

Potrivit comunicatului transmis de ASF, pentru funcţia de Șef Serviciu la Serviciul Supraveghere Prudenţială, Direcția Supraveghere și Control, Sectorul Instrumente și Investiții Financiare nu au existat candidaturi eligibile, astfel că procesul de recrutare se va relua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS