12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateParlamentarii PNL, PDL şi PPDD au părăsit plenul pentru Avocatul Poporului şi conducerea SRTV

Parlamentarii PNL, PDL şi PPDD au părăsit plenul pentru Avocatul Poporului şi conducerea SRTV

Parlamentarii PNL, PDL, PPDD şi neafiliaţi au părăsit astăzi şedinţa în care urmează să fie numit, prin vot, un nou Avocat al Poporului şi preşedintele Societăţii Române de Televiziune, ca semn de protest faţă începerea cu întârziere a şedinţei, potrivit Mediafax. Liderii grupurilor PNL şi PDL au criticat faptul că şedinţa Parlamentului nu a început la ora 13.30, aşa cum era prevăzut în program ci cu o oră întârziere.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a subliniat că imediat ce preşedintele Camerei a anunţat prelungirea „la nesfârşit” a şedinţei, el le-am cerut senatorilor PNL „să plece, să părăsească lucrările plenului reunit”. „Este un gest regretabil, un abuz care nu poate rămâne nesancţionat”, a conchis liberalul.

La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, a anunţat că parlamentarii democrat-liberali părăsesc plenul reunit al celor două Camere. Acesta a arătat că parlamentarii PDL nu sunt de acord cu numirea ca Avocatul Poporului a lui Victor Ciorbea.

Parlamentarul a spus că, în cele zece obiective asumate de prim-ministru în vara lui 2012, în ceea ce priveşte nominalizarea în funcţia de Avocat al Poporului trebuia manifestat un consens politic la nivelul întregului spectru politic din Parlamentul României.

Ulterior, deputatul independent Clement Negruţ a declarat că nu vor participa la votul în plenul reunit nici parlamentarii neafiliaţi.

Senatorii şi deputaţii s-au reunit, marţi după amiază, în şedinţă de plen reunit, pentru a numi, prin vot, un nou Avocat al Poporului şi pe preşedintele director-general al Societăţii Române de Televiziune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS