La Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova se fac, în medie, 12-14 operaţii pe zi, intervenţii care durează între 15 minute şi opt ore, în funcţie de specificul fiecăreia. Conf. univ. dr. Dan Grecu (foto), şeful clinicii, susţine că activitatea în cadrul acestei specialităţi este foarte amplă şi cuprinde partea de traumatologie a aparatului locomotor şi partea de ortopedie propriu-zisă, „adică boli ale aparatului locomotor de o altă cauză decât traumatismul direct“.
Gazeta de Sud: Se spune că iarna este anotimpul care dă cel mai mult de lucru ortopezilor.
Dan Grecu: Activitatea în Traumatologie este foarte bogată, indiferent de anotimp. Diferă doar tipul de leziuni. Iarna sunt mai multe persoane vârstnice care alunecă pe gheaţă şi fac fracturi la nivelul şoldului sau la încheietura mâinii, în timp ce în restul anului creşte, comparativ cu iarna, numărul leziunilor produse prin accidente rutiere, accidente de muncă sau alte accidente casnice, care determină leziuni ale coloanei vertebrale sau ale membrelor. Deci, pe scurt, nu sunt în medie mai multe cazuri iarna decât vara, dar iarna pot veni pacienţi în valuri, mai ales în zilele cu gheaţă şi polei.
GdS: Şi poate face faţă spitalul unei avalanşe de cazuri? Are toate materialele necesare?
D.G.: În situaţiile care ţin de ortopedie, pacientul este în marea majoritate a cazurilor programat pentru intervenţia chirurgicală astfel încât spitalul, în general, se poate pregăti cu materialele necesare. În Traumatologie, tratamentul constă în fixarea fracturilor, pentru că ele reprezintă majoritatea cazurilor, cu mijloace metalice numite mijloace de osteosinteză (osteosinteza este intervenția chirurgicală de fixare și reunire a fragmentelor osoase ale unei fracturi – n.r.). Aici intervine însă neprevăzutul, pentru că niciodată când intri în gardă nu ştii ce cazuri poţi avea până a doua zi dimineaţa. Din acest motiv, asigurarea spitalului cu toate materialele de osteosinteză care pot fi necesare pentru tratarea oricărui tip de fractură este foarte dificilă în această perioadă de sărăcie, întrucât dotarea respectivă presupune mulţi bani, care să fie blocaţi în materiale de osteosinteză, dintre care unele sunt extrem de scumpe şi se folosesc şi foarte rar. Iar această sărăcie duce la situaţii în care este nevoie de mai multe zile pentru ca dotarea necesară să poată fi asigurată şi, din păcate, acest lucru poate duce la amânarea intervenţiei chirurgicale. Cu alte cuvinte, spitalul nu-şi permite să blocheze banii în materiale scumpe, iar ele sunt achiziţionate doar atunci când este nevoie.
„Protezele sunt oferite gratuit bolnavilor“
GdS: Există şi cazuri de bolnavi internaţi care trebuie să-şi cumpere protezele de care ar avea nevoie?
D.G.: Protezele care se implantează la noi în clinică sunt toate achiziţionate prin Program Naţional. Banii sunt livraţi spitalului, acesta le cumpără şi sunt oferite gratuit tuturor bolnavilor. Din fericire, în ultimii ani nu au mai fost cazuri în care să nu fie proteze pentru bolnavi. Au fost situaţii, mai mulţi ani la rând, când se terminau fondurile pe sfârşit de an, unii bolnavi nu mai puteau aştepta până anul viitor, când veneau fondurile, şi îşi achiziţionau singuri protezele. Dar, în principiu, toate protezele sunt gratuite, iar în ultimul an, cel puţin, nu au mai fost bolnavi care să şi le cumpere.
GdS: Sunt şi intervenţii care se fac doar la Bucureşti?
D.G.: Intervenţiile chirurgicale realizate în Clinica de Ortopedie şi Traumatologie din Craiova acoperă întreaga gamă de intervenţii dintr-o clinică de ortopedie generală. Sunt foarte puţine intervenţii care nu se practică în clinica noastră. De aceea, am considerat că este mai bine pentru bolnav ca aceste operaţii să fie practicate în centre specializate, de către personal dedicat unui anumit tip de chirurgie, cum este chirurgia diformităţilor coloanei sau tipurile de tumori localizate la nivelul coloanei ori bazinului. În rest, colectivul nostru tratează întreaga paletă de traumatisme.
GdS: Ce alte afecţiuni se pot trata în Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a SJU Craiova?
D.G.: Tratăm toate infecţiile oaselor şi articulaţiilor, precum şi o parte din tumorile şi infecţiile părţilor moi ale membrelor. Mai tratăm, de asemenea, toate tipurile de artroze, atât prin intervenţii chirurgicale corectoare (osteotomii, reaxări etc.), cât şi prin diverse tipuri de artroplastii – protezări articulare, îndeosebi ale şoldului şi genunchiului. Aceste protezări se fac atât în cazul înlocuirii articulaţiei distruse – artroplastie primară, cât şi la înlocuirea unei proteze uzate, care se găseşte într-un os modificat – artroplastie de revizie (una din cele mai solicitante şi pretenţioase intervenţii din chirurgia ortopedică). Tot în pas cu noul, utilul şi modernitatea, în clinica noastră se practică intervenţii artroscopice, numite incorect, dar foarte frecvent în popor „cu laserul“. Cea mai mare parte a pacienţilor se prezintă cu probleme la genunchi, în clinică practicându-se operaţii pentru rupturi de menisc, pentru ligamentul încrucişat anterior şi posterior, pentru leziuni ale cartilajului, leziuni ale sinovialei (cămaşa interioară a genunchiului), pentru prezenţa unor „şoareci articulari“ (fragmente cartilaginoase desprinse, care devin „corpuri libere intraarticulare“ şi determină inflamaţie şi durere – n.r.), instabilităţi etc. Se mai practică, totodată, şi intervenţiile artroscopice la nivelul umărului: instabilităţi, sindrom de impingement subacromial, leziuni labrum şi cartilaj, precum şi operaţii la nivelul gleznei: leziuni de cartilaj, „şoareci articulari“ etc.
Minunile ortopedice, „îngropate într-un noian de superstiţii, şarlatanii…“
GdS: Care este cea mai grea fractură pentru un pacient?
D.G.: Nu există termenul de „cea mai grea fractură“. În funcţie de pacient şi de particularităţile lui, fracturi considerate grele – fracturi de bazin, femur – pot evolua foarte bine, cu suferinţe minime pentru bolnavi şi recuperare completă, iar altele considerate „bagatele“ – fracturi de falange – pot avea complicaţii foarte serioase, chiar deces sau sechele anatomice şi funcţionale grave.
GdS: Există şi metode revoluţionare de tratament în ortopedie-traumatologie?
D.G.: Din când în când apar şi metode revoluţionare: osteosinteza centro-medulară – în urmă cu aproximativ 100 de ani, artroplastia – în urmă cu mai mult de 50 de ani, artroscopia şi, în general, chirurgia endoscopică – acum aproape 50 de ani. Există însă în permanenţă inovaţii, perfecţionări, îmbunătăţiri etc. Acestea sunt realizate prin metode ştiinţifice, urmărite în timp în privinţa valorii şi eficienţei lor. Dintre ele, unele sunt validate de proba timpului, iar altele, după o perioadă de entuziasm, îşi arată neajunsurile şi deficienţele şi sunt înlocuite sau modificate.
GdS: Dar metode miraculoase de evitare a unei operaţii şi de vindecare rapidă? Şi vă dau exemplul acelei femei-vraci din Serbia, Marijana Kovacevic, devenită celebră după ce a tratat fotbalişti renumiţi, precum Van Persie sau Frank Lampard, cu tot felul de „leacuri băbeşti“.
D.G.: Despre astfel de minuni nu putem discuta din punct de vedere ştiinţific. E posibil să se întâmple minuni, dar în mod sigur acestea sunt îngropate într-un noian de superstiţii, şarlatanii, escrocherii, comerţ cu speranţele şi fricile oamenilor, astfel încât nu pot să le recomand, întrucât e greu să ştim care este cea adevărată.
„Am mai avea nevoie
de cel puţin o masă
de chirurgie“
GdS: Când se poate externa un bolnav după o operaţie?
D.G.: Abia după ce riscurile postoperatorii sunt aduse la nivelul minim rezonabil, pentru că riscurile nu dispar nici acasă. Însă riscurile majore postoperatorii de infecţii, de tromboflebită trebuie să scadă suficient de mult, astfel încât bolnavul să plece în siguranţă acasă.
GdS: Cât durează recuperarea după o intervenţie chirurgicală?
D.G.: Recuperarea este o cu totul altă specialitate şi ocupă o parte foarte importantă din procesul de tratare şi vindecare a unui bolnav, fie de traumatologie, fie de ortopedie. Există specialitatea de balneo-fizio-kinetoterapie, tratament balnear, proceduri şi kinetoterapie, dar există şi specialitatea de sine stătătoare de kinetoterapie, kinetoterapeuţii fiind oameni pregătiţi să facă gimnastică medicală pacientului care pleacă de la Ortopedie. Ideal este, dacă se poate, ca această recuperare să înceapă imediat după operaţie. Şi sunt situaţii în care se poate, adică a doua, a treia zi bolnavul să înceapă să facă gimnastică medicală, astfel încât, în paralel cu procesul de vindecare a leziunii, el îşi şi recuperează leziunile, articulaţiile, muşchii. Dar nu se poate tot timpul acest lucru şi atunci există şi varianta a doua, în care acest proces de recuperare începe după ce leziunile s-au vindecat, total sau parţial, sau în unele situaţii în care se foloseşte gipsul, după scoaterea acestuia şi consolidarea fracturii. Cert este că această recuperare e obligatorie. Sunt şi pacienţi mai fericiţi, mai dăruiţi de la Dumnezeu, e adevărat puţini, care au un altfel de organism, astfel încât sechelele după intervenţii chirurgicale, fracturi şi imobilizări sunt mult mai mici, iar recuperarea este foarte rapidă. Dar, în general, toţi ceilalţi necesită asistenţă de specialitate de la kinetoterapeut sau din partea medicului balneo-fizio-kinetoterapeut. În ceea ce priveşte durata, sunt unele recuperări care durează câteva săptămâni, altele şi trei luni sau mai mult. În cazul protezelor de genunchi, se spune că proteza este recuperată, teoretic, la trei luni, dar evoluţia înspre bine a bolnavului poate să dureze şi cinci-şase luni, chiar până la un an. Totul diferă de la intervenţie la intervenţie şi de la persoană la persoană. Oricum, media unei perioade de recuperare este cam de trei luni.
GdS: Cum staţi cu aparatura şi de ce anume aţi mai avea nevoie?
D.G.: Aparatura din Clinica de Ortopedie are vechimi diferite. Exista şi aparatură extrem de veche şi care a fost folosită până în urmă cu un an-doi, dar, din fericire, o parte a fost înlocuită cu aparatură nouă, şi mă refer la cele două aparate de anestezie primite de la consiliul judeţean. Însă mai trebuie, bineînţeles, înlocuite, pas cu pas, toate celelalte. De exemplu, am mai avea nevoie de cel puţin o masă de chirurgie, de o masă de chirurgie ortopedică, ce poate fi separată de masa chirurgicală obişnuită sau ca o extindere a acesteia, de lămpi scialitice pentru lumină intraoperator, de aspiratoare chirurgicale etc. Deci mai sunt destule lucruri care ne-ar mai trebui şi pe care sperăm să le obţinem. Noi chiar intenţionăm să demarăm o acţiune caritabilă în folosul Clinicii de Ortopedie, ca să strângem fonduri pentru a achiziţiona o masă chirurgicală, şi contăm şi pe sprijinul Gazetei de Sud.
