Știri de ultima orăActualitateDoi muncitori au murit după ce au căzut într-un cămin pentru apă uzată adânc de 5 metri

Doi muncitori au murit după ce au căzut într-un cămin pentru apă uzată adânc de 5 metri

Doi muncitori – de 30 şi 48 de ani – au murit, marţi, în orașul sucevean Siret, după ce au căzut într-un cămin de vizitare a unor pompe de recirculare a apei uzate. Cei doi efectuau lucrări de mentenanță și au căzut în interiorul acestuia, la o adâncime de aproximativ cinci metri.

„Pompierii militari au intervenit, în oraşul Siret, pentru extragerea a două persoane care efectuau lucrări de mentenanţă la un cămin de vizitare a unor pompe de recirculare a apei uzate şi care au căzut în interiorul acestuia, la o adâncime de aproximativ 5 metri”, a transmis ISU Suceava.

Cele două victime au fost scoase, în stare de inconştienţă, iar cadrele medicale şi paramedicale au început manevrele de resuscitare. 

„În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale şi paramedicale, pentru cele două victime nu a mai putut fi făcut nimic, fiind declarat decesul”, a precizat ISU Suceava.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul şi pentru identificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestuia. 

Citește și: Trotinetele electrice, de trei ori mai periculoase decât motocicletele și bicicletele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS