Un bărbat de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi furat telefonul unui șofer dintr-o benzinărie din Sectorul 1 și ar fi fugit cu un autoturism. Polițiștii l-au prins în trafic, iar verificările au arătat că nu avea permis de conducere și că se afla sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive.
Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 01.00. Polițiștii Secției 3 din Capitală au fost sesizați de un bărbat de 26 de ani, care a reclamat că i-a fost furat telefonul mobil, lăsat nesupravegheat pe tejgheaua unei stații de alimentare cu carburant.
Victima le-a indicat polițiștilor autoturismul în care s-ar fi aflat persoana suspectată de furt.
Polițiștii au găsit și oprit autoturismul și l-au identificat pe șofer, un bărbat de 30 de ani. În urma controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit telefonul despre care victima reclamase că îi fusese furat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie de 0,82 mg/l și rezultat pozitiv la drugtest
Șoferul a fost testat de polițiștii Brigăzii Rutiere. Aparatul alcooltest a indicat 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea pentru substanțe psihoactive a avut rezultat pozitiv.
Bărbatul a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice, urmând ca rezultatele analizelor să stabilească prezența și concentrația substanțelor în organism.
Anchetatorii susțin că bărbatul nu ar fi furat doar telefonul. Autoturismul cu care a plecat de la benzinărie ar fi fost luat de la o adresă din același sector. Mașina fusese parcată de reprezentanții unei societăți, cărora proprietarul le-o încredințase pentru efectuarea unor reparații.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este cercetat pentru furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și: Doi morți și șase răniți într-un accident provocat de un șofer care a intrat în depășire fără să se asigure

