Conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj a decis astăzi ca proba practică pentru obţinerea examenului de conducere să fie suspendată începând de astăzi şi până luni, 2 februarie, inclusiv. Măsura a fost stabilită ca urmare a avertizării meteorologice Cod Galben de ninsoare şi viscol care vizează judeţul Dolj şi ţinându-se cont de faptul că Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat ninsori abundente şi viscol pentru sfârşitul acestei săptămâni.
Candidaţii programaţi în această perioadă pot solicita la ghişeele serviciului reprogramarea susţinerii probei practice pentru o altă dată.
Editor: Oana Olaru