13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateANAF: Din 23 de firme verificate, doar una a fost în regulă

ANAF: Din 23 de firme verificate, doar una a fost în regulă

Verificările demarate miercuri de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Târgu Jiu din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în Târgul Comercial Sucpi din Craiova au continuat şi zilele acestea, când au fost controlaţi acei agenţi economici ai căror angajaţi au tras obloanele şi au plecat la vederea inspectorilor Antifraudă. Pe 17 şi 18 ianuarie s-au desigilat standurile celor care miercuri au dat bir cu fugiţii şi s-au efectuat inventarele de către lucrătorii de la Antifraudă. După ce s-a comparat scripticul cu fapticul, ieri s-au comunicat de la Bucureşti şi rezultatele controalelor efectuate în aceste două zile. „Au fost aplicate 22 de amenzi pentru tot atâtea firme, în valoare de 246.500 de lei. Pot spune că din 23 de firme controlate în Târgul Sucpi din Craiova, doar una a fost în regulă! Deci mai există şi firme corecte. Cele mai multe amenzi aplicate au fost pentru nerespectarea Legii nr. 12/1990 cu modificările ulterioare, constatându-se preponderent lipsa documentelor de provenienţă ale mărfii. De asemenea, au fost confiscaţi bani şi bunuri în valoare de 96.457 de lei“, a declarat, pentru GdS, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie Fiscală din cadrul ANAF, Alexandru Cristea. Amintim că după descindere de pe 15 ianuarie se aplicaseră 28 de amenzi în valoare de 192.000 de lei şi se confiscase numerar neevidenţiat în acte şi mărfuri pentru care nu existau documente în sumă totală de 710.904 lei.
Reprezentantul Direcţiei Antifraudă a mai precizat că vor continua controalele inopinate acolo unde există risc ridicat de evaziune fiscală, fireşte, fără a dezvălui locurile în care vor descinde inspectorii Antifraudă de acum înainte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS