Într-o vreme în care valoarea multor bunuri considerate până nu demult sigură a ajuns incertă, operele de artă devin investiţii certe şi pe termen lung pentru oamenii cu bani. Aceştia, conştienţi de investiţia solidă pe care o reprezintă achiziţia de artă, încep încet-încet să deprindă gustul plasării surplusului financiar pe care îl deţin în valori inestimabile.
Ce-i drept, în regiunea Olteniei paşii sunt timizi, dar esenţial este că începutul s-a făcut. Unii oameni de afaceri din Craiova, câţi să-i numeri pe degete, consideră arta o „avere“ perenă în care este bine să investeşti, mai ales în vreme de criză. Achiziţiile direct de la casele de licitaţii de artă sau de pe piaţa neagră sunt făcute în ideea unei colecţii, din dorinţa de a avea în casă obiecte frumoase şi valoroase. Cele mai multe achiziţii sunt făcute în Craiova de oameni de afaceri, medici, jurişti, cu totul accidental, pentru că le place o lucrare de pictură, grafică, mobilier, sculptură, bijuterii sau antichităţi. „Nu există încă în Craiova o afacere cu artă (antichităţi, lucrări clasice şi moderniste, contemporane), doar câţiva oameni de afaceri investesc în aşa ceva. Au un început de colecţii, fiindcă la noi nu este dezvoltat acest gust, nu există o tradiţie, o cultură transmisă din generaţie în generaţie. Tocmai din acest motiv, în Craiova nu se găseşte încă o casă de licitaţie de artă, ci doar trei anticariate în care se pot găsi astfel de obiecte. Oamenii de afaceri din Craiova şi din Oltenia care sunt interesaţi de obiecte de artă merg la casele de licitaţii din Bucureşti şi Cluj. Ştiu că există un om de afaceri din Craiova care investeşte în tablouri, este un colecţionar serios şi chiar îmi cere părerea. Am văzut recent la o familie o colecţie de carte veche, o actriţă are piese de mobilier, dar nu putem vorbi de mari colecţii, de colecţionari cu tradiţie. Se cumpără Grigorescu, Luchian, Tonitza, Aman, Andreescu, Vermont, Ţuculescu, Corneliu Baba, Ciucurencu, Irimescu.
Arta, când are o adevărată valoare, trebuie plătită, ea nu este compatibilă cu bani puţini. În lumea asta există colecţionari care şi-au făcut casa după valorile de artă pe care le-au colecţionat. Există colecţionari care şi-au donat lucrările unor mari muzee din lume şi oamenii le admiră. Există colecţionari care şi-au făcut propriile lor muzee şi consideră că este o cinste ca toţi să se bucure de valorile achiziţionate de ei. Există oameni de afaceri care fac lucrul ăsta ca pe o investiţie, cumpără, vând, gajează în bancă cu aceste obiecte care au valoare. Mulţi se feresc să descopere achiziţiile lor sau nu consideră asta o prioritate. Aşa cum arată statisticile anuale, arta este o investiţie sigură, care a crescut mai mult decât fondurile de investiţie“, a declarat Cătălin Davidescu, expert în pictură românească modernă.
200 de investitori
„Iubitorii de artă au început să investească. Se caută artă interbelică pentru că numai despre creaţia acelei perioade se mai ştie câte ceva. Este ecoul deschiderii României interbelice către Occident, către valoare. Numai 200 de colecţionari investesc constant în România pentru că, neexistând un sistem de promovare şi susţinere a valorii, investiţia personală se face uneori cu sacrificii din partea iubitorilor de artă, alteori cu gândul că valoarea deja demonstrată a artei vechi este o investiţie sigură, în timp ce investiţia în arta tânără nu prezintă garanţii“, spunea, într-un interviu, Alexandru Ghilduş, managerul casei de licitaţii Monavissa, Bucureşti.
Acest fapt este confirmat şi de colecţionarii locali din Bănie, care au înţeles că este vremea să-şi reinvestească banii şi în „altceva“ decât în terenuri, imobile sau automobile. „Investesc în artă, nu pot explica de ce, este pur şi simplu o pasiune. Am cumpărat atât tablouri, cât şi alte piese ale unor artişti plastici, cum ar fi Aurora Speranţa şi Vasile Buz. De la Buz am şapte-opt tablouri“, a mărturisit un om de afaceri craiovean.
Colecţionarii, dar şi oamenii cu bani din Bănie intră şi în anticariatele locale, de unde cunoscătorii aleg obiecte de artă adevărată, necunoscătorii – kitsch-uri. Achiziţia este dictată de cele mai multe ori de preţ. „Colecţionarii în Craiova sunt puţini, cumpără dacă le convine preţul. În anticariat am obiecte cu o vechime de peste 90-100 de ani. Se cumpără pictură şi obiecte rare. Am vândut schiţe de Aman, tablouri ale lui Băncilă, Vermont. Cel mai scump tablou pe care l-am vândut a fost la 3.000 de euro. Cumpără de la noi avocaţi, medici. Vin din Bucureşti şi caută obiecte valoroase. Obiectele pe care le deţinem provin de la persoane care se mută în alte localităţi, de la persoane vârstnice care deţin astfel de obiecte şi au nevoie de bani sau de la micii negustori de pe piaţă“, a explicat Anton Mehedinţu, proprietarul unui anticariat.
Case de licitaţii
În prezent, în România există şase case de licitaţii – în Bucureşti, Cluj şi Oradea – care tranzacţionează obiecte de artă. Prin intermediul acestora se vând obiecte sau colecţii întregi, piese de mobilier, bijuterii, artă plastică, artă decorativă, manuscrise şi cărţi vechi sau rare.
Piaţa de artă românească este o piaţă foarte tânără, dar în creştere, care se structurează după modelele din alte ţări. Prima casă de licitaţie de artă de la noi, Casa Alis din Bucureşti, s-a înfiinţat în 1990. După o perioadă îndelungată de timp, în 2002, s-a înfiinţat cea de-a doua casă de licitaţii de artă, Monavissa, iar în 2008, casele de licitaţii Goldart şi Artmark. Trebuie menţionate şi Quadro de la Cluj şi Căluşari de la Oradea. Casa Căluşari este o casă de licitaţii on-line, relativ recentă, de pe site-ul căreia se pot afla informaţii interesante despre obiectele propuse, serviciile de lobby oferite sau vânzările private.
Prin casele de licitaţii vând colecţionari care fac loc noilor investiţii, urmaşi ai colecţionarilor sau oameni care au nevoie de bani. Cei care cumpără sunt iubitori de artă, iar câteodată prieteni ai lor, atraşi de culoare, atmosferă şi, de ce nu, de profitabilitate. Piaţa de artă a rămas constantă şi în această perioadă de criză şi cu cel mai înalt grad de profitabilitate din spaţiul bursier. Şi, un detaliu de ordin financiar care poate interesa lumea oamenilor cu bani: investiţia în artă oferă, la nevoie, vânzare care aduce cash, este părerea specialiştilor.
