29.6 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCanada: Un deces şi 80 de persoane dispărute după explozia unui tren care transporta petrol

Canada: Un deces şi 80 de persoane dispărute după explozia unui tren care transporta petrol

Cel puţin 80 de persoane sunt date dispărute în oraşul Lac-Mégantic din provincia canadiană Québéc, după explozia unui convoi de vagoane cisternă care a distrus o parte din centrul localităţii, informează Agerpres.ro. Site-ul ctvnews.ca relatează că cel puţin o persoană a decedat în urma accidentului feroviar.

Cel puţin patru vagoane cisternă încărcate cu petrol au explodat în cursul nopţii, după ce au deraiat într-o zonă locuită din oraş, incidentul soldându-se cu cel puţin un mort şi un rănit, conform unui prim bilanţ provizoriu. Circa 2.000 de persoane au fost evacuate, iar aproximativ 40 de clădiri au fost avariate sau distruse.

Un purtător de cuvânt al companiei The Montreal Maine & Atlantic, Christophe Journet a declarat pentru AFP că, înainte de producerea catastrofei, convoiul a fost imobilizat în localitatea învecinată Nantes pentru schimbarea echipei, dar, din motive necunoscute, „s-a pus în mişcare pe panta care a coborât până la Lac-Mégantic”, cu toate că sistemul de frânare era activat. „Nu era nici un mecanic în interior” atunci când trenul a deraiat, a spus Journet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS