10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO nouă acţiune de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Siria

O nouă acţiune de repatriere a unui grup de cetăţeni români din Siria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat astăzi că, la data de 29 iunie, a fost realizată o nouă acţiune de repatriere, la cerere, a unui grup de 16 cetăţeni români din Siria, pe ruta Damasc – Beirut. Reprezentanţii Ambasadelor României la Beirut şi Damasc au întocmit documentele de călătorie necesare, au îndeplinit procedurile de ieşire din Siria pentru toate persoanele repatriate, au sprijinit logistic prin închirierea unui autocar care a facilitat transportul până la aeroportul Rafic Hariri din Beirut şi au însoţit grupul la aeroportul internaţional din Beirut. Cei 16 cetăţeni români vor ajunge în România în cursul acestei zile.

De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat prin proceduri proprii 311 de cetăţeni români. Totodată, în perioada 21 august 2012 – 15 ianuarie 2013, misiunea diplomatică, împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (O.I.M.), a sprijinit, prin zborurile de linie disponibile până în acest moment, evacuarea/repatrierea unui număr de 127 cetăţeni români, membri de familie ai acestora, precum şi 49 cetăţeni ai Republicii Moldova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS