16.5 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 1500 minori întorşi de la frontieră în acest an

Peste 1500 minori întorşi de la frontieră în acest an

Peste 1500 minori au fost întorşi de la frontieră anul acesta, deoarece nu îndeplineau condiţiile legale pentru a călători în străinătate, informează Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat. Din analizele Poliţiei de Frontieră s-a constatat că, în perioada vacanţei de vară, numărul minorilor cetăţeni români care ies din ţară se triplează faţă de o perioadă normală a anului.

MAI reaminteşte că cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul ambilor părinţi sau al reprezentantului legal. În primele cinci luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră nu au permis ieşirea din ţară unui număr de 1.578 cetăţeni români minori care nu îndeplineau condiţiile legale pentru a călători în străinătate. Minorii aflaţi în această situaţie reprezintă aproximativ 4% din totalul minorilor care au ieşit din ţară (40.000 cetăţeni români minori).

S-a constatat ca celor mai mulţi minori, cetăţeni români, nu li s-a permis ieşirea din ţară deoarece, fie părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte prin procura notarială, fie însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, nu au prezentat cazierul judiciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS