12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateObama şi liderii UE încep negocierile pentru un acord de liber schimb

Obama şi liderii UE încep negocierile pentru un acord de liber schimb

Preşedintele american Barack Obama şi liderii Uniunii Europene au lansat luni negocierile pentru un acord de liber schimb care ar putea fi unul dintre cele mai mari pacturi comerciale la nivel mondial, chiar dacă Franţa vrea excluderea industriei filmului şi muzicii, conform Mediafax.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat pentru International Herald Tribune, înainte de lansarea negocierilor, că hotărârea Franţei de a exclude filmele şi muzica din negocieri „este extrem de reacţionară din punct de vedere cultural”.
Barroso şi-a exprimat deschis frustrarea, împărtăşită şi de Statele Unite, Marea Britanie şi Germania, că Franţa vrea limitarea amplorii viitorului acord, relatează Financial Times.
Barroso nu a specificat numele Franţei, dar a spus că cei care se tem de o invazie culturală americană în Europa „au o agendă anticulturală”. El a adăugat că astfel de critici „nu înţeleg beneficiile aduse de globalizare inclusiv din punct de vedere cultural”.
Purtătorul de cuvânt al lui Barroso a spus că afirmaţiile acestuia se referă la criticile aduse poziţiei liberale a Comisiei, nu la guvernul lui Hollande.
Discuţiile pentru un acord comercial transatlantic încep pe fondul estimărilor că acesta ar putea aduce beneficii economice de peste 100 de miliarde de dolari pe an atât în economia americană cât şi în cea a Uniunii Europene.
Acordul ar putea duce la crearea a 400.000 de locuri de muncă în Uniunea Europeană.
Negocierile vor începe chiar dacă Franţa vrea ca industria culturii să fie exclusă, autorităţile de la Paris cerând dreptul de a continua protejarea industriei de film şi cea a muzicii de giganţii media din SUA.
Negociatorii UE speră ca serviciile audio-vizuale să fie introduse mai târziu în negocieri, dar blocada franceză pare că va continua. Acest fapt poate avea consecinţe incerte, existând riscul ca SUA să reacţioneze refuzând să elimine bariere comerciale în alte sectoare.
Partea britanică susţine însă că discuţiile ar putea fi finalizate în decurs de 12-18 luni şi a insistat că mandatul negocierilor este unul ambiţios.
Obama a declarat luni, în Irlanda de Nord, alături de Barroso, preşedintele UE, Herman van Rompuy, şi premierul britanic, David Cameron, că Statele Unite vor găzdui prima rundă de negocieri. El a adăugat că ideea acordului comercial a fost foarte bine primită în Statele Unite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS