Plenul Camerei Deputaţilor a votat azi două proiecte de hotărâre de vacantare a posturilor de deputaţi în cazurile Aurel Nechita şi George Becali, informează Agerpres. Proiectul de hotărâre în cazul Becali a fost adoptat cu 247 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri, iar în cazul Aurel Nechita proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 242 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi şase abţineri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat azi că ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, când deputaţii au luat act de încetarea mandatului lui George Becali şi au declarat vacant postul de deputat în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti „este o eroare, vacantarea unui post se face prin vot”.
În cazul Aurel Nechita, în hotărârea care vizează vacantarea postului se precizează: „Articolul 1: Camera Deputaţilor ia act de decizia 585 din 5 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei 339 din 31 octombrie a Curţii de Apel Galaţi secţia contencios-administrativ şi fiscal cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a actului prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află domnul deputat Nechita Aurel”.

