18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSM: Codruţ Olaru are spirit de iniţiativă şi reale calităţi manageriale

CSM: Codruţ Olaru are spirit de iniţiativă şi reale calităţi manageriale

Codruţ Olaru, avizat cu unanimitate de voturi pentru funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), are calităţi mangeriale, spirit de iniţiativă, se adaptează rapid, este flexibil şi tolerant, se arată în motivarea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), document citat de Mediafax.ro. „Din conţinutul proiectului, precum şi din prestaţia domnului procuror la interviul susţinut în faţa Secţiei, a rezultat profesionalismului acestuia, capacitatea de a-şi analiza cu atenţie performanţele proprii în cadrul activităţii pe care o desfăşoară, de a oglindi activitatea colegilor, precum şi iniţiativa de a lua măsuri proactive”, se arată în motivarea avizului pozitiv dat lui Codruţ Olaru.

Membrii Secţiei pentru procurori au arătat că Olaru a dovedit reale calităţi manageriale şi are o viziune clară asupra relaţiilor dintre Parchetul instanţei supreme şi celelalte instituţii implicate în mod direct sau indirect în actul de justiţie. „Atât din conţinutul proiectului, cât şi din răspunsurile pe care le-a dat în cadrul interviului rezultă că domnul Codruţ Olaru identifică în mod optim disfuncţionalităţile survenite în activitatea Ministerului Public şi măsurile operative pentru înlăturarea acestora, precum şi faptul că are spirit de iniţiativă, simţ al răspunderii, flexibilitate şi toleranţă, fiind capabil să se adapteze rapid, să fie prompt în luarea deciziilor şi să-şi asume răspunderea cu privire la măsurile dispuse”, potrivit motivării.

De asemenea, membrii Secţiei pentru procurori arată că procurorul Codruţ Olaru are disponibilitate de a lucra în echipă şi de a colabora cu colegii. „Secţia pentru procurori apreciază că domnul Codruţ Olaru întruneşte condiţiile şi exigenţele necesare funcţiei de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât din punctul de vedere al viziunii strategice asupra managementului Ministerului Public, cât şi din perspectiva structurii de personalitate, respectiv a abilităţii de a relaţiona cu personalul, de a empatiza şi de a reuşi motivarea şi mobilizarea acestuia în vederea participării la realizarea obiectivelor Ministerului Public”, potrivit motivării CSM.

Activitate profesională

Codruţ Olaru a fost din 1995 până în 1999 procuror la Parchetul Judecătoriei Bacău, instituţie pe care apoi a condus-o timp de un an, până în 2000. Ulterior, Codruţ Olaru a fost procuror la Parchetul Tribunalului Bacău, iar din 2002 a lucrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bacău, instituţie pe care a şi condus-o din 2005 până în 2007.

Olaru a condus DIICOT timp de două mandate, din 2007 până în 26 martie 2013, iar în prezent asigură interimar conducerea instituţiei, fiind delegat în funcţie pe o perioadă de şase luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS